Monday , April 29 2024

România, ameninţată cu PROCESUL. Gabriel Resources vrea daune de miliarde de dolari

ROSIA MONTANA

Compania canadiană Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană, potrivit publicaţiei canadiene The Glode and Mail.
Gabriel Resources face planuri pentru acest caz, care va fi audiat probabil la Viena în a doua jumătate a acestui an, concomitent cu oprirea activităţilor în România, pentru conservarea rezervelor financiare, scrie publicaţia, fără să citeze sursele informaţiei.
Compania a anunţat că ar putea concedia în mai circa 80% din cei 400 de angajaţi, în prezent aflaţi în şomaj tehnic, dacă proiectul nu avansează.
Gabriel Resopurces, listată la Toronto dar condusă de la Londra, nu se aşteaptă la progrese semnificative în curând. Camera Deputaţilor din Parlamentul României va vota la 7 mai asupra unei legi care ar acorda statut juridic special proiectului minier, permiţând astfel pornirea acestuia.
Compania nu se aşteaptă, însă, la un vot favorabil, în parte din cauza opoziţiei încă puternice a opiniei publice faţă de proiectul minier şi utilizarea procesului de extracţie folosind cianură. Momentul este de asemenea important, notează The Glode and Mail. Întrucât proiectul de lege ocupă ultima poziţie pe ordinea de zi, există o probabilitate ridicată ca şedinţa parlamentară să se încheie fără să se ajungă la votul care priveşte Roşia Montană.
Gabriel Resources a ameninţat în septembrie anul trecut că va da în judecată autorităţile române pentru până la 4 miliarde de dolari din cauza “multiplelor încălcări ale tratatelor de investiţii”, scrie The Glode and Mail. În acelaşi timp, directorul irlandez al Gabriel Resources, Jonathan Henry, al şaselea în acest post începând de la mijlocul anilor ’90, a avertizat că eşecul autorităţilor de a aproba proiectul va afecta toată România. “Cazul nostru este foarte solid şi vom fi foarte clari că efortul României de a atrage investiţii străine va avea de suferit foarte mult”, a spus el.
Declaraţia directorului a atras o reacţie negativă la adresa companiei în România, după care Gabriel a părut că-şi temperează ameninţările de a cere despăgubiri de la autorităţi. “Vom recunoaşte orice decizie luată de Guvern sau Parlament în privinţa Roşia Montană”, a declarat preşedintele Gabriel Resources, Keith Hulley, într-un comunicat la 11 septembrie.
Pregătirile pentru cazul de arbitraj indică faptul că ameninţarea companiei este cât se poate de valabilă, scrie publicaţia canadiană. Compania nu dă detalii despre strategia sa şi nu a specificat ce tratate vrea să folosească pentru a-şi susţine cazul.
“Nu putem comenta asupra niciunui aspect al vreunui caz de arbitraj internaţional pe care l-am iniţia împotriva României”, a declarat Bobby Morse, purtător de cuvânt al Gabriel Resources. (realitatea.net)
 
 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …

One comment

  1. mi se pare perfect logic din partea Gabriel. Au investit multi bani in Romania si se asteptau ca macar un raspuns da ori ba sa primeasca. Dar uite ca au trecut 15 ani degeaba… si noi nu am castigat nimic, desi puteam, incepand proiectul