Friday , June 14 2024

K. Iohannis: Politicianul dovedit plagiator trebuie să dispară din politică

iohannis tm

Politicianul dovedit plagiator trebuie să dispară din politică, a declarat, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, la Timişoara, unde a participat la deschiderea anului universitar.
În discursul de la Universitatea de Vest, șeful statului a vorbit despre problema plagiatelor:
„Se aude foarte mult despre plagiate. Persoane publice sau mai puțin publice sunt acuzate că au plagiat. Această discuție a luat amploare și acest lucru îl găsesc bun.
În chestiunea plagiatului este important să avem un verdict clar și ca acest verdict să se găsească în timp util.
Nu cred că ajută pe nimeni ca analiza unei acuzații de plagiat să dureze cât elaborarea unei lucrări de doctorat.
Este evident că, între timp, unii politicieni au găsit că a acuza pe cineva de plagiat este o manevră care poate să aducă voturi. Și atunci dumneavoastră, universitarii, trebuie să găsiți metodele să scurtați această discuție și să știm în cel mai scurt timp dacă persoana X a plagiat sau nu.
Dacă un politician este dovedit ca plagiator, trebuie să dispară din politică.
Dacă un cadru universitar este dovedit ca plagiator, el trebuie să dispară din universitate. Dar și atunci când se dovedește că nu a plagiat, trebuie ca acest lucru să se constate în timp util foarte clar, pentru că bunul renume al unei persoane se distruge foarte ușor, dar de reclădit e foarte greu”.
Klaus Iohannis a luat parte la deschiderea anului universitar și a stat de vorba cu studenții și cu rectorii celor patru universități de stat din orașul de pe Bega.
După amiază, de la ora 13:00, președintele se va întâlni și cu o delegație a Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021. Întâlnirea va avea loc la Muzeul de Artă.
Apoi, șeful statului este asteptat și la Oncogen, un centru de cercetare genetică.

Vezi si

Doi frați români, împușcați la Girona, în Spania. Unul a murit, celălalt e în stare gravă

Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor, …

error: