Saturday , May 18 2024

CSU Suceava reia campionatul cu un meci dificil în fața celor de la CSM București

Cele două formații se întâlnesc sâmbătă, de la ora 17.00, în sala “Dumitru Bernicu”, în etapa a XVI-a a Ligii Naționale la handbal masculin

CSU Suceava reia campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CSM București.

Partida, programată sâmbătă, de la ora 17.00, în sala “Dumitru Bernicu”, a fost prefațată de antrenorul secund Bogdan Şoldănescu, care i-a caracterizat pe bucureșteni astfel: “Au o linie de 9 metri redutabilă, cu doi jucători care fac parte din topul golgheterilor Ligii Naționale. Asta spune totul despre forța lor la aruncările de la distanță. Acestora li se adaugă doi pivoți care fac parte constant din lotul național. Am avut însă destul timp să pregătim acest prim meci, să-i contracarăm. Chiar dacă oaspeții sunt favoriți, băieții noștri au arătat că aici, la noi acasă, se câștigă destul de greu. Cred că sâmbătă putem răsturna calculele hârtiei. O victorie ar fi extraordinară pentru noi”.

Reveniți recent de la Viena, unde au participat la o tabără internațională de pregătire, Daniel Stanciuc și Cătălin Zarițchi mizează pe aportul publicului în încercarea universitarilor de a începe anul cu dreptul.

“Avem acest avantaj al terenului propriu și, cum am demonstrat-o în nenumărate rânduri, acasă putem presta un joc extraordinar. Așteptăm publicul sucevean în număr cât mai mare, iar dacă vom da 100% la ora meciului, sunt convins să vom scoate puncte” a spus Stanciuc.

“În meciurile de pregătire, am dat dovadă că ne-am omogenizat ca echipă, iar dacă la ora meciului vom fi toți mobilizați, cu publicul, în spate, putem să câștigăm”, a adăugat Zarițchi.

Programul etapei a XVI-a:

Politehnica Timișoara – Dinamo București

CSM Odorheiul Secuiesc – HC Buzău

CSM Focșani – Potaissa Turda

CSM Oradea – CSM Constanța

CSU Suceava – CSM București

Steaua București – CSM Bacău

Minaur Baia Mare – CSM Vaslui.

În meciul direct din turul campionatului, formația suceveană a pierdut la București, cu scorul de 33-38 (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Şomuz Fălticeni deschide penultima etapă din play-out

In ultima deplasare din acest sezon al Ligii a III-a, echipa antrenată de Daniel Stoica …