Monday , April 29 2024

De ce sunt oamenii superstițioși

superstitii

În ciuda faptului că avem creieri bine dezvoltaţi, că beneficiem de tehnologii complexe şi să ultimele secole au înregistrat mari progrese ştiinţifice, noi continuăm să fim superstiţioşi.

Superstiţiile par să fi urmărit specia umană de-a lungul istoriei. Antropologul Claude Lévi-Strauss a notat privitor la superstiţii şi credinţa în magie că ele „sunt atât de frecvente şi de răspândite încât ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva ne confruntăm cu o formă permanentă şi universală de gândire”, scrie descopera.ro.

Chiar şi în lumea modernă superstiţiile îşi pun amprenta pe viaţa cotidiană.

La baza superstiţiilor este lipsa de control, susţine Stuart Vyse, profesor de psihologie la Connecticut College şi autor al cărţii „Believing in Magic: The Psychology of Superstition”. „În general, scopul este de a obţine mai mult control. Când ceva important este în joc, iar rezultatul este nesigur, atunci intervin superstiţiile care ne fac să ne simţim mai încrezători”, a declarat acesta.

Superstiţiile, la fel ca oamenii care cred în ele sunt diversificate,. De la atleţi profesionişti care poartă realizează anumite ritualuri sau poartă unele lucruri despre care cred că le adus noroc, până la utilizarea talismanelor străvechi, tipurile superstiţiilor pot fi foarte diferite.

„Aveam un prieten în şcoală care credea că părţile tăiate din unghiile sale sau ale familiei lui ar ajunge pe mâinile răufăcătorilor, aceştia le-ar putea face vrăji. Aşa că îşi strânge resturile unghiilor tăiate într-un bol special, iar seara când citea le rodea şi le înghiţea. L-am constatat 20 de ani mai târziu, iar el a declarat că încă mai are acest obicei, dar că membri familiei refuză să îi dea resturile unghiilor lor”, a declarat Vyse .

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …