Thursday , April 25 2024

OMS: Opt vaccinuri anti-COVID-19 sunt în etapa de testare pe oameni

Opt vaccinuri anti-COVID 19 sunt în studiile clinice şi se testează pe oameni, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Din opt companii care sunt aproape de un vaccin, patru sunt din China. Două companii sunt din SUA, una este din Marea Britanie, iar o altă echipă este o combinaţie între o companie americană, chineză şi germană. Vaccinul produs de Universitatea din Oxford ar putea fi gata în şase luni.

În prezent în lume sunt opt proiecte de vaccinuri anti-COVID-19 care sunt în faza 1 şi 2 de testare, potrivit unui document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, informează Mediafax.

Companiile care au ajuns în cursa finală pentru vaccin sunt CanSino Biological Inc./Beijing Institute of Biotechnology – Faza 1 şi 2 de testare, Moderna/NIAID – Faza 1 şi 2 de testare, Wuhan Institute of Biological Products/Sinopharm – Faza 1 şi 2 de testare, Beijing Institute of Biological Products/Sinopharm – Faza 1 şi 2 de testare, Sinovac – Faza 1 şi 2 de testare, University of Oxford – Faza 1 şi 2 de testare, BioNTech/Fosun Pharma/Pfizer – Faza 1 şi 2 de testare, Inovio Pharmaceuticals – Faza 1 de testare.

Din opt companii care sunt aproape de un vaccin, patru sunt din China. Două companii sunt din SUA, una este din Marea Britanie şi iar o altă echipă este o combinaţie între o companie americană, chineză şi germană.

Probele din faza I au ca obiectivul principal determinarea dozei maxima tolerată – MTD sau doza minimă eficientă. Numărul de subiecţi este de obicei redus de sub 50. Se studiază şi defineşte profilul farmacologic al produsului (absorbtia, distributia, metabolizarea, excretia si durata de actiune). Din punct de vedere metodologic se utilizeaza niveluri de doze crescute treptat, pe loturi mici de pacienti (deobicei sub 10), până când toxicitatea ajunge la un nivel predeterminat sau pănă când apare toxicitate neaşteptată, potrivit Mediafax.

Probele din faza II au ca scop principal determinarea eficienţei produsului (rata de răspuns a unei anumite condiţii patologice la adminstrarea terapiei) şi de a depista efectele adverse. Numărul de subiecţi este între 50-200.

Compania din China Sinovac va încheia prima etapă de studio pentru primele două faze ale testării. Data trecută în documente este de 13 decembrie 2020. Ulterior fazelor 1 şi 2 urmează etapele 3 şi 4 când vaccinul poate fi dat populaţiei generale.

La nivel global sunt peste 4.7 milioane de cazuri de cazuri cu COVID 19, iar circa 315.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma infecţiei.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …