Cercetările sunt după ce în spațiul public au apărut imagini care surprind polițiștii în timp ce îl duc pe Lavric, încătușat, din greșeală, în sediul Ministerului Mediului în loc de cel al Parchetului General, cele două instituții fiind situate în vecinătate, relateaza G4Media.ro.

Potrivit unor surse judiciare, polițiștii care l-au condus pe individ la audieri sunt nou angajați și au confundat sediile celor două instituții.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, privind modul de escortare a unui bărbat, aflat în stare de detenție, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Poliției Române a dispus verificări cu privire la modul de îndeplinire a misiunii, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie dispuse măsuri în consecință”, se arata intr-un comunicat al Politiei Romane.

Vasile Lavric, originar din Rădăuți, este arestat preventiv din 5 decembrie, după ce anchetatorii ar fi descoperit noi probe în cazul a trei femei dispărute între 1995-2005.

Ancheta este coordonată de procurorul Romulus Varga, cel care a instrumentat dosare precum HexiPharma, cazul morții lui Ionuț Anghel și o parte din ancheta dispariției Elodiei, soția lui Cristian Cioacă.

În urmă cu 6 ani, Vasile Lavric a mai fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de tentativă de omor. Anchetatorii l-au acuzat atunci că, în anul 2000, şi-a lovit în cap cea de-a treia soţie cu un ciocan, femeia fiind internată în spital.

Criminaliştii anunțau totodată că strângeau probe pentru a demonstra că bărbatul este implicat în dispariţia tuturor celor trei foste soții.