Monday , May 20 2024

Un copil de cinci ani a ajuns la spital după ce a căzut de la aproape doi metri înălțime

Un băiețel în vârstă de cinci ani din comuna Baia a ajuns marți după-amiază în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ doi metri. Se pare că băiatul se juca împreună cu fratele său, în vârstă de trei ani, în podul casei, fără a fi supravegheați de vreun adult. Într-un moment de neatenție, fratele mai mare s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se ­pu­ternic la cap. Un echipaj al Ambulanței l-a preluat și l-a transportat la unitatea spitalicească suceveană unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral cu plagă contuză frontală, fiind internat la secția de Pediatrie pentru investigații și tratament de specialitate. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate și de ce copiii erau nesupravegheați, fiind anunțați și reprezentanții Direcției ­Ge­nerale de Asistență Socială și Protecția Copilului. (C.R.)

 

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …