Tuesday , May 21 2024

Șofer agresiv în trafic, depistat pozitiv la cannabis

Duminică, la ora 12:40, pe Bd. George Enescu din municipiul Suceava, polițiștii au observat un autoturism marca VW, al cărui conducător auto avea un comportament agresiv în trafic, executând manevre bruște și intempestive.

Mașina a fost oprită de polițiști pe str. Universității, la volan fiind M. Samuel, din Mihoveni, care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a procedat la testarea sa cu aparatul drugtest ocazie cu care acesta a indicat o valoare pozitivă la substanța Cannabis – 5 (THC-5). Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii substanțelor prezente în organism.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru  săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Vezi si

285 de elevi s-au înscris pentru admiterea la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Aproape jumătate dintre ei concurează pentru locurile din clasele de fotbal

Liceul cu Program Sportiv Suceava desfășoară în această săptămână probele de aptitudini în vederea admiterii …