Friday , May 17 2024

Senatorul Cadariu critică dur „tupeul deşănţat al lui Tăriceanu – 7 maşini, 5 neveste şi  4% în alegeri – gata să pună umărul la o criza politică cu grave consecinţe pentru ţara noastră”

Senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu critică extrem de dur activitatea şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, considerând că ultimul gest al acestuia,  ieşirea de la guvernare chiar împotriva voinţei celor din partid, ne arată că avem de a face cu un Tăriceanu cinic, gata să pună umărul la o criza politică cu grave consecinţe pentru România.

«Stie toată lumea că Tăriceanu este cel mai leneş senator din actuala legislatură, dacă luăm în considerare prezenţa la muncă, adică la şedinţele de comisii şi de plen ale Senatului României.

Poate tocmai de aceea omul nu pierde nici un prilej, atunci când întâmplător se află în ţară şi nu este plecat pe aiurea şi fără rost prin lume pe banii românilor, să se pronunţe despre toate şi despre toţi chiar dacă nu interesează pe nimeni ce spune.

Acest personaj este în permanenţă dispus să dea lecţii oricui despre orice:

– de la justiţie la “statul paralel”, pe care se spune că l-ar fi “năşit” încă din perioada când era prim-ministru şi a permis semnarea primelor protocoale între instituţii ale statului şi servicii secrete;

-de la bursă (prietenii câştigători prin speculaţii ştiu de ce) la economie, unde a dovedit că se pricepe cel mai bine să irosească 3 miliarde de euro din vânzarea BCR în mai puţin de un an fără să lase în urmă nici măcar un spital, o şcoală sau 1 metru de autostradă;

– începând cu învăţământul, unde a pus ministru un … inginer constructor şi terminând cu agricultura, unde a numit ministru un … profesor de istorie;

– şi mai ales a demonstrat tuturor în anul 2008 calităţile de prim-ministru, când

la o creştere a activităţii economice de 6% a produs un deficit de 8% economiei României.

Iar exemplele ar putea continua la nesfârşit”, a declarat senatorul Cadariu.

De asemenea, parlamentarul liberal sucevean a arătat că, în prezent, «acest “lucifer” al politicii româneşti exercitate în interes strict personal sau cel mult de “grup restrâns de interese şi nevoi” se visa Preşedinte al României.

De parcă ţară s-ar reduce la prieteni, amici economici sau servitori umili ce par a-l venera pe acest veritabil “el lider maximo”  al “băieţilor deştepţi şi descurcăreţi”.

Si uite aşa aflam cu toţii că Tăriceanu ar fi fost cel bun reprezentant al electoratului de stânga din România, care l-ar vota pe acesta cu ambele mâini, chiar şi în detrimentul preşedintelui PSD, “trista” doamnă VV Dănilă».

In declaraţia, senatorul Daniel Cadariu a reamintit şi «alte câteva “performanţele” numitului C|LIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – T|RICEANU.

Fragmentarea, cu stăruinţă în ultimii 30 de ani, a mişcării liberale din România:

– spulberarea PNL-lui în anii ’90 alături de bunul său amic Dinu Patriciu;

– divizarea partidul din 2006 prin excluderea lui Stolojan, Flutur şi în general a tuturor celor mai valoroşi decât el;

– înfiinţarea în 2014 a “satelitului otrăvit” al PSD – intitulat ALDE, prin ”furtul” denumirii oficiale a unui curent politic european;

De altfel singura calitate a activaţii politice a lui Tăriceanu a fost, este şi va fi “siajul” permanent în umbra FSN-ului, FDSN-ului, PDSR-ului, PSD-ului sau cum se va mai numi partidul ce moşteneşte fostul PCR:

– fie pentru a-l servi pe “amicul” Patriciu să pună mâna aproape gratis pe una dintre perlele economiei româneşti – Petromidia;

– cu scopul de a pulveriza Alianţa “DA” în anul 2006 şi punerea ţării din nou la dispoziţia PSD-ului prin acceptarea unei guvernări minoritare cu 16% în Parlament – evident în beneficiul lui personal şi al apropiaţilor;

– culminând cu îngenuncherea în biroul de prim-ministru al lui Ponta pentru o nouă funcţie grasă de Preşedinte al Senatului pentru el şi câteva beneficii minore pentru ceva “amici politici”».

„Nu poţi să nu te întrebi pe cine, ce şi în faţa cui răspunde dl Tăriceanu”

Daniel Cadariu  a mai declarat că acum, „după ce girează de 3 ani de zile această catastrofă de guvernare a ţării, veşnicul deţinător de sinecuri din România, Tăriceanu, spera să prostească pe faţă electoratul pentru a pune mâna pe funcţia supremă, cea de Preşedinte a românilor, şi aceasta după ce a umilit, în 26 mai, milioane de români, prin incompetentul de serviciu impus la conducerea Ministerului de Externe.

Si după ce prin toate acţiunile politice a contribuit la degradarea cvasitotală a relaţiilor României cu UE, prin atacul permanent şi constant al instituţiilor europene şi  al conducătorilor acestora.

Intr-un grotesc inimaginabil chiar şi când e vorba de dumnealui, asistăm la o mişcare care ne aduce în prim-plan o altă ”virtute”, laşitatea. Ieşirea de la guvernare chiar împotriva voinţei celor din partid ne arată că avem de a face şi cu un Tăriceanu cinic, gata să pună umărul la o criza politică cu grave consecinţe pentru ţara noastră”.

In finalul declaraţiei sale, senatorul PNL de Suceava Daniel Constantin Cadariu întreabă „pe cine, ce şi în faţa cui răspunde dl Tăriceanu, dar şi pentru cine crede dumnealui, că ar mai putea reprezenta ceva, cu tupeul său deşănţat?” (O.S.)

Vezi si

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, …

One comment

  1. ATI UITAT DE GOJDU.