Monday , May 20 2024

Sase doritori pentru funcţia de preşedinte al PNL Suceava

VACAROIU - SENAT - PRESEDINTE

Deputatul Stefan Băişanu vrea să îşi păstreze scaunul la care mai râvnesc doi primari, un om de afaceri, un profesor care a avut o scurtă carieră în fruntea Inspectoratului Scolar şi un fost viceprimar din comuna Vadu Moldovei care a fost în cărţi, anul trecut, pentru şefia Agenţiei de Protecţie a Mediului  

Sase doritori pentru funcţia de preşedinte al Biroului Permenant Judeţean al PNL Suceava sunt, cel puţin până la această oră, însă nu toţi vor avea şanse să intre efectiv în cursa pentru alegerile din data de 5 octombrie.
Doi primari de oraşe şi un om de afaceri vor să fie contracandidaţii actualului preşedinte al PNL Suceava, deputatul Stefan Alexandru Băişanu, la alegerile de sâmbătă, 5 octombrie, pentru şefia organizaţiei judeţene. Potrivit celor spuse de liderul Stefan Băişanu, şi-au manifestat dorinţa să candideze şi alţi doi liberali, ambii profesori – unul de fizică şi celălalt de geografie, dar ambii cu o serie de antecedente în ceea ce priveşte relaţiile de partid.
Astfel, scaunul deţinut în prezent de Stefan Băişanu nu este râvnit doar de primarul de Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc, ci şi de primarul de Siret, Adrian Popoiu, după ce acesta din urmă a stat mai multă vreme în espectativă iar de vreo lună încoace dăduse semnale că l-ar susţine, de fapt, pe omologul său de la Gura Humorului.
In cursă a vrut să intre şi omul de afaceri Philip Rozopol, cel care în 2008 şi vreo câteva luni în 2009 a condus organizaţia judeţeană Suceava a PNL. La aceea vreme, Philip Rozopol şi-a asumat o candidatură pentru un mandat de deputat în colegiul uninominal 10, din care face parte şi oraşul Gura Humorului, fiind însă învins în faţa PDL-ului care l-a aruncat în luptă pe medicul Dan Gospodaru. După mai multe neînţelegeri în interiorul partidului şi mai multe orgolii neîmpăcate între care şi cu actualul lider Stefan Băişanu, Philip Rozopol ia hotărârea să facă un pas în spate. Surse demne de încredere susţin că acesta a continuat, dar într-o manieră discretă, să susţină unele evenimente de partid. Totuşi, în momentul în care s-a prezentat la secretariatul tehnic al PNL Suceava pentru a-şi înregistra candidatura, lui Philip Rozopol i s-a comunicat că nu mai este membru al acestui partid. Asta pentru că nu şi-ar fi plătit cotizaţia, deşi nici nu primise până atunci vreo înştiinţare oficială cu privire la excluderea sa din partid. Deputatul Stefan Băişanu a spus, în conferinţă de presă, că nu a fost înregistrată cererea lui Philip Rozopol pentru că nu mai este membru PNL, după care a adăugat că respectiva candidatură „a fost respinsă de Secretariatul General”.
Ieri, în conferinţă de presă, Stefan Băişanu s-a declarat intrigat nu doar de ceea ce a vrut să întreprindă Philip Rozopol, ci şi de demersul lui Romică Buta – profesor de geografie şi fost viceprimar în comuna Vadu Moldovei. Romică Buta a fost, la un moment dat, în cărţi pentru conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului susţinut de liberalii fălticeneni. Despre acesta, Stefan Băişanu a spus că a candidat ca independent la alegerile din 2012 şi că, dându-şi demisia din PNL, nu mai poate acum, ca nemembru, să candideze.
In fine, al şaselea doritor să candideze la funcţia de preşedinte al PNL Suceava este Lucian Lungu, profesor de fizică şi având câteva episoade vremelnice la conducerea Inspectoratului Scolar al Judeţului Suceava, când ministrul Educaţiei era suceveanul Cristian Adomniţei. In perioada 2009 – 2012, Lucian Lungu a avut nişte momente de „rătăcire”, cochetând la un moment dat şi cu PC-ul. Confirmând că, într-adevăr, vrea să candideze, Lucian Lungu a spus că aşteaptă derogarea de la Bucureşti. „Dacă nu o primesc nu este o problemă. Viaţa merge înainte”, ne-a transmis Lucian Lungu.
Actualul preşedinte al PNL Suceava crede că pe 5 octombrie, Marius Ursaciuc îşi va retrage candidatura şi îl va susţine pe Adrian Popoiu. Totuşi, Stefan Băişanu speră că va obţine 700 de voturi din 986 posibile. (Dan PRICOPE)

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …