Friday , May 17 2024

S-a pornit șantierul pentru construirea noilor blocuri ANL

80 de apartamente, în două blocuri lipite, fiecare cu câte două scări, vor fi terminate foarte probabil la sfârșitul anului viitor, în zona Metro. O parte din apartamente vor fi alocate medicilor tineri de la Spitalul Județean, dar și actorilor de la Teatrul Municipal “Matei Vișniec” 

Lungu anl 17 iunie 2016 - 1

Ieri dimineață, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost prezent în zona din spatele Magazinului Metro, unde a participat la procedura de preluare de către constructorul desemnat – SC Victor Construct Botoșani – a terenului pe care se vor ridica noile blocuri ANL, în urma licitației organizate la București.
“Așa cum am anunțat mai demult, la București a avut loc licitația pentru construirea a încă 80 de locuințe ANL la Suceava. Au venit azi reprezentanții constructorului – SC Victor Construct – de la Botoșani care a câștigat această licitație, reprezentanții proiectantului și ai Dirigintelui de șantier. Astăzi dumnealor doresc să traseze în teren amplasamentul, să demareze efectiv lucrările începând de săptămâna viitoare. Se vor ridica două blocuri, cu câte două scări, unite între ele,  cu trei etaje și mansardă, în total 80 de apartamente, asemănătoare cu cele deja construite și date în folosință anii trecuți. Locuințele vor fi destinate tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, arătând că “noi dorim ca o parte din aceste locuințe ANL să le îndreptăm către Spitalul Ju­de­­țean, în ideea că acolo lucrează doctori tineri care îndeplinesc condițiile impuse de ANL. De asemenea, la Tea­trul Municipal “Matei Vișniec” sunt angajați actori tineri care se încadrează în rigorile ANL și vom face tot posibilul să intrăm cât mai repede în Consiliul Local pentru a aproba criteriile pentru obținerea unor locuințe ANL, pentru a da posibilitate atât medicilor de la Spitalul Județean, cât și actorilor să aibă acces la aceste locuințe”, a declarat primarul Ion Lungu.
Lungu anl 17 iunie 2016 - 2El a arătat că termenul de execuție al lucrărilor este de 24 de luni, dar este convins că și firma constructoare are interesul să termine cât mai repede lucrările și este posibil ca până la sfârșitul anului viitor să se încheie construirea acestor locu­ințe și să poată fi deja repartizate. “Incă mai avem nevoie de locuințe ANL în municipiul Suceava. Am ajuns, precum se știe, în faza în care astfel de apartamente se vând deja. Pentru noi ca Primărie, pentru mine personal consider că este prioritar să dăm o șansă tinerilor să își cumpere un apartament”, a mai spus Ion Lungu, care a arătat că în perspectivă, pentru anul viitor dorește să fie identificate noi suprafețe, apelându-se la Stațiunea de Cercetări Agricole și Agenția Dome­niilor Statului pentru a se obține încă o suprafață de teren bună pentru tinerii care doresc să obțină câte 300 de metri pătrați de pământ ca să își ridice o locuință individuală. Pe de altă parte, a arătat Ion Lungu, dacă se va obține finanțarea necesară, în perimetrul deja preluat de Primărie de la ADS se mai pot construi încă patru blocuri cu patru scări sau două blocuri cu două scări, deci alte 80 de apartamente. (Neculai ROSCA)
 

Vezi si

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, …

One comment

  1. Treaba de mântuială

    Începeți cu acoperișul? Si străzi? Sau noile apartamente vor avea doar acces cu elicopterul?