Monday , May 20 2024

Peste 10 milioane de euro pentru străzile din municipiul Suceava

Cea mai mare sumă, 14,7 milioane de lei, este pentru ruta alternativă spre Botoșani. Patru milioane de lei vor fi alocați pentru parcarea supraterană de lângă Stadion. Reparații prin lucrări de plombare se vor efectua pe 134 de străzi din oraș. Citiți mai jos lista străzilor pe care va fi turnat un nou covor asfaltic și a străzilor care vor fi modernizate

În 2020, bugetul local al Municipiului Suceava are prevăzută pentru infrastructura stradală suma totală de 48,6 milioane de lei, reprezentând peste 10 milioane de euro. Din aceasta, potrivit celor precizate de primarul Ion Lungu în conferința săptămânală de presă de miercuri, 29 ianuarie, suma de 22,5 milioane de lei este pentru reparații, iar diferența pentru investiții, iar cea mai mare sumă, de 14,7 milioane de lei, este pentru ruta alternativă spre Botoșani, iar alte patru milioane pentru proiectul parcării supraterane dintre Primărie și Stadionul Areni.

 

La reparații prin lucrări de plombare sunt incluse un număr de 134 de străzi din oraș. Proiecte de reparații cu covoare asfaltice vor fi pe străzile prof. Leca Morariu, Oituz, Tudor Vladimirescu, Ştefan Dracinschi, 6 Noiembrie, Mihai Eminescu, Mă­rășești, Mihail Kogălniceanu, Ion Neculce, Octav Băncilă, Luceafărului, Aleea Jupiter, Lazăr Vicol, Victoriei, Stațiunii, Duzilor, Mesteacănului, Castanelor, Calea Burdujeni 2, Prieteniei, Rândunicii, Muncii, Mitocului, Nicolae Iorga.

 

De asemenea, Ion Lungu a adăugat că sunt alocate fonduri pentru modernizarea  străzilor Lev Tolstoi, Traian Țăranu, Crângului, Ştefan Luchian din Burdujeni-sat, Micșunelelor și Barbu Şt. Delavrancea, din Ițcani, Emil Cioran din zona Tătărași, Aleea Jupiter, 28 Noiembrie, Şt. O Iosif, Petuniilor, Ion I. Pinciu. (D.P.)

 

Vezi si

Gheorghe Flutur, la lansarea candidatului PNL la Preutești: „100% la alegeri viitorul primar va fi Daniel Mihăilă”

Duminică, 19 mai, a avut loc lansarea candidaturii la funcția de primar al comunei Preutești …

No comments

  1. De la votare si pana la executie trec cel putin trei ani (studiu de fezabilitate,intabulare strada,proiectare si in final finantarea si abia apoi executie!)fiecare faza presupune niste cheltuieli ! pentru strazile noi(de pamant) procedurile sunt foarte laborioase, fiind vorba de capitolul investitii …asa ca cei care ati avut voturi pentru o strada,tineti legatura cu primaria,directia investitii !!!!

  2. De strada Traian Popovici din Laniște ce se mai aude?
    Anul trecut a primit suficiente voturi si s-a încadrat în primele zece proiecte ce trebuiau realizate în 2019, dar nu s-a mai făcut nimic. Adică proiectul acela cu voturi (cred că papă și ceva bănuți de la buget) e degeaba, nu contează ce votează locuitorii orașului că ei oricum fac ce vor și cui vor. Rând pe rând acest cartier a fost scos din toate proiectele în care a fost prins inițial. Au zis că se racordează la gaz, apoi când s-a demarat proiectul sau răzgândit și a fost scos cartierul de pe schemă. Acuma cu asfaltare…. E clar, poate viitorii mei nepoți or să prindă ei un cartier cu gaz și asfalt.

  3. Prof. Leca Morariu, cand este in vizor?