Tuesday , May 21 2024

Patronul COMINCO, Gheorghe Gemănar, a scăpat de închisoare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe afaceristul din Frasin, Gheorghe Gemănar, patronul firmei COMINCO SA. El este acuzat ca a comis o fraudă cu fonduri europene de aproape jumătate de milion de euro

 sentinta


La sfârşitul anului 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul Gheorghe Gemănar, director general al SC COMINCO SA, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea – credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Instanţa bucureşteană a mai stabilit că pe parcursul termenului de supraveghere, Gheorghe Gemănar va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile. De asemenea, judecătorii bucureşteni au confiscat de la inculpatul Gheorghe Gemănar suma de 431.083,84 de euro. Acesta mai trebuie să plătească, în solidar cu SC COMINCO SA, suma de 56.000 de euro, cu titlu de daune materiale. Decizia instanţei bucureştene este definitivă.
Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată, în anul 2008, pe directorul general al SC COMINCO SA, Gheorghe Gemănar, pentru prejudiciu creat de aproape jumătate de milion de euro. Procurorii DNA îl acuzau pe Gemănar că a folosit la construirea Parcului Tehnologic Tehnopolis Iaşi materiale mult mai ieftine decât cele care erau prevăzute în contractul execuţiei cu fonduri europene. Contractul pentru construcţie Parcului Tehnopolis, care a fost finanţat prin Programul Phare, s-a semnat pe 29 noiembrie 2002, între Ministerul Dezvoltării şi consorţiul format din firmele COMINCO SA Bucureşti, Construcţii Unu SA şi Iasicon SA Iaşi, prima îndeplinind calitatea de titular al contractului.
In perioada septembrie 2004 – mai 2005, Gheorghe Gemănar, în calitate de şef al societăţii, precum şi în cea de respon-sabil cu organizarea şi funcţionarea sistemului calităţii la obiectivul Tehnopolis, a prezentat situaţii lunare de lucrări atestând în mod nereal că au fost executate lucrări conforme cu documentaţia din contract, deşi în fapt, lucrările au fost realizate de către SC COMINCO SA cu alte materiale decât cele prevăzute. Prejudiciul creat în dauna Autorităţii Contractante prin utilizarea altor materiale decât cele prevăzute în documentele contractuale şi pentru care s-au făcut plăţile este în valoare de 431.083,84 de euro.
De asemenea, în cadrul derulării acestui contract, SC COMINCO SA a achiziţionat materiale de construcţie prin impunerea pe circuitul comercial a firmei SC INTEC GRUP SRL Iaşi la care unul din asociaţi este nora inculpatului. Livrarea succesivă între firme s-a realizat doar scriptic, în fapt materialele fiind expediate direct de la importator către utilizatorul final. Prin această intermediere SC INTEC GRUP SRL a încasat suma de 279.964.933 de lei fără a face niciun fel de activitate. Un alt proiect finanţat din fonduri PHARE la care contractul de lucrări a fost adjudecat de SC COMINCO SA, de această dată în asociere cu SC Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii – TIM SA Cluj Napoca, a fost Parcul Industrial Jibou, judeţul Sălaj, contractul fiind semnat cu Autoritatea Contractantă în data de 26 noiembrie 2002. In baza contractului de subantepriză încheiat cu reprezentanţii SC TIMP SA în mod nejustificat şi necomunicat Autorităţii Contractante, Gheorghe Gemănar a schimbat destinaţia sumei de 56.000 de euro, bani încasaţi de SC COMINCO SA cu titlu de comision, reprezentând cheltuială neprevăzută în contractul de lucrări închieat cu Autoritatea Contractantă.
COMINCO a lăsat în urmă datorii de 26 de milioane de euro
SC COMINCO SA, firma de construcţii înfiinţată de Gheorghe Gemănar la Frasin, transformată ulterior într-o afacere la nivel naţional, a intrat în insolvenţă în anul 2013. Tabelul preliminar al creanţelor, publicat la data de 19 iulie 2013, arăta că o datorie totală a SC COMINCO SA în valoare de 113.712.560,22 de lei. Cursul luat în calcul este cel din momentul deschiderii procedurii de insolvenţă releva că echivalentul datoriilor este de 26.234.902,23 de euro. Cominco a fost una dintre societăţile comerciale de construcţii care s-a descurcat bine, indiferent de partidul politic aflat la guvernare. In 2008, după o perioadă scurtă de timp, în care s-a produs replierea, SC Cominco SA, cu filialele aferente, au preluat lucrări de anvergură pe teritoriul ţării, de cele mai multe ori în asociere cu alte firme, principale câştigătoare ale licitaţiilor organizate. Printre acestea şi cea vizând realizarea primei celule a gropii de gunoi de la Moara, lucrare sistată ulterior, în aşteptarea banilor de la Uniunea Europeană şi care a fost preluată de o altă firmă de construcţii. De asemenea, trebuie amintit faptul că, be-neficiind de o îndelungată protecţie a mai marilor vremii, firma COMINCO a căpătat importante lucrări de construcţii din judeţul Suceava. Amintirea cea mai “dureroasă” pentru suceveni o reprezintă implicarea COMINCO în realizarea primei componente a gropii de gunoi de la Moara. Alături de alt colos falimentar, ALPINE BAU din Austria, Cominco a lucrat la acest obiectiv cu mari întârzieri, fapt ce a dus la decalarea tuturor termenelor de dare în folosinţă a noului depozit de deşeuri al Sucevei. Intârzierea a costat locuitorii oraşului sume imense, ani în şir municipalitatea fiind nevoită să transporte deşeurile în alte locaţii, plătind pentru acestă operaţiune facturi uriaşe. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Mihai Flutur: ”Cred că, în momentul de față, municipiul Suceava duce lipsă de un primar ca Lucian Harșovschi”

Mihai Flutur, unul dintre cei mai cunoscuți candidați de pe lista Partidului Național Liberal pentru …

3 comments

  1. asta-i Justitia noastra , cu cat furi mai virtos cu atita scapi mai usor . Ce sentinta rusinoasa , oare cata spaga au luat ?

  2. Să furi 26 de milioane de E şi să dai înapoi doar juma de milion, iată una din cele mai mari afaceri postdecembriste !

  3. a scapat ieftin der tot , l-a costat bani grei ca sa obtina o condamnare asa de usoara la cat a furat el.Tipul e de nivelul lui Adrian Nastase , care a jumulit economia romaneasca .Bani grei l-a costat ca cei de la revista- Atac la persoana -, sa scoata articolul de pe Internet cu feciorul sau : Milionarul porno-