Friday , May 17 2024

Moş Nicolae, ajutat de liberalii suceveni, va împărţi cadouri copiilor pe 5 şi 6 noiembrie

Conform copreşedintelui organizaţiei municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Bălan, acţiunea din data de 5 decembrie va avea loc în faţa sediului PNL din Burdujeni, începând cu ora 17, iar pe 6 decembrie, Moş Nicolae va poposi la sediul PNL de pe Aleea Trandafirilor de lângă magazinul Bucovina, tot la ora 17

balan 2 [800x600]


In zilele de 5 şi 6 decembrie, în cadrul unor acţiuni care vor fi puse în practică de organizaţiile de tineret şi de femei ale filialei municipale Suceava a PNL, copiii din municipiul Suceava vor primi cadouri de Moş Nicolae. Anunţul a fost făcut, ieri, de copreşedintele organizaţiei municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Bălan. „Ii aşteptăm pe toţi copiii să vină să se întâlnească cu Moş Nicolae. Va fi şi un program de colinde şi sperăm ca toată lumea să se bucure”, a declarat deputatul Ioan Bălan. Conform acestuia, acţiunea din data de 5 decembrie va avea loc în faţa sediului PNL din Burdujeni, care este şi  biroul său parlamentar, începând cu ora 17 şi unde vor primi cadouri toţi copiii din acest cartier al municipiului.
Pe 6 decembrie, Moş Nicolae va poposi la sediul PNL de pe Aleea Trandafirilor de lângă magazinul Bucovina, tot la ora 17.00. Reamintim că deputatul Ioan Bălan desfăşoară acest gen de acţiuni în colegiul uninominal 2 încă din anul 2008 de la preluarea mandatului de parlamentar. „Este o tradiţie pe care o respectăm”, a concluzionat Ioan Bălan. (D.P.)

Vezi si

120 de studenți participă la FIA Food Fest 2024

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, sâmbătă, 18 …