Friday , May 17 2024

Metoda "accidentul" a mai făcut o victimă în municipiul Suceava

O femeie de 68 de ani a rămas fără 250 de euro, după ce un individ care s-a recomandat medic şi i-a cerut 2.000 de euro pentru a o ajuta pe fiica sa care ar fi suferit un accident de circulaţie  

metodaaccidentul [800x600]

Metoda “Accidentul” reprezintă schema prin care un necunoscut, care de obicei se dă drept avocat, amic sau medic contactează telefonic rudele unei persoane despre care povestesc că a fost implicată într-un accident rutier grav sau o altă ilegalitate şi că rudele respective trebuie să plătească urgent victimelor accidentului o anumită sumă de bani pentru a elibera din arest sau a scăpa de la închisoare persoana, de obicei fiul celor apelaţi telefonic.
Cu toate că în ultimele luni recomandările preventive au fost intens mediatizate cu în mass-media, modurile de operare ale infractorilor fiind prezentate tocmai în scopul de a informa cetăţenii şi a-i responsabiliza, în continuare sucevenii, în special persoanele vârstnice, cad victime ale înşelăciunilor.
Astfel, în data de 16 iulie 2015, la ora 12.45, Poliţia municipiului Suceava a primit o plângere din partea unei femei, în vârstă de 68 de ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute, sub pretextul că fiica sa a fost victima unui accident rutier, au înşelat-o cu suma de 250 de euro. Din verificările poliţiştilor, a rezultat că pe 16 iulie a.c., în jurul orei 09.30, în timp ce reclamanta era acasă, a fost sunată pe telefonul fix de către un individ necunoscut, care s-a recomandat ca fiind medic şi care i-a spus că fiica ei a fost accidentată grav şi urmează să fie transportată cu elicopterul la un spital din Bucureşti, cerându-i suma de 2.000 de euro pe motiv că aceasta urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.
La indicaţiile “medicului”, femeia a pus într-un plic suma de 250 de euro pe care o avea în locuinţă şi la aproximativ 30 de minute i-a predat unei persoane care a venit la locuinţa ei şi s-a prezentat ca fiind poliţist. Cercetările sunt continuate de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “înşelăciune”. (C.Z.)

Vezi si

120 de studenți participă la FIA Food Fest 2024

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, sâmbătă, 18 …