Friday , April 26 2024

Lotul “falşilor” avocaţi, cercetat în stare de libertate

daniela brandusa maxim - 1

Procurorii suceveni au emis în dosarul “falşilor” avocaţi din Baroul Bota şapte mandate de arestare pentru 24 de ore, însă în faţa instanţei de judecată a fost adus doar fondatorul Pompiliu Bota cu propunere de arestare preventivă. Această propunere nu a fost admisă de magistraţii suceveni, fiind luată împotriva lui Pompiliu Bota măsura de a nu părăsi ţara timp de 29 de zile. 20 de persoane din Baroul Bota sunt acuzate că au exercitat ilegal profesia de avocat 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în urma percheziţiilor şi audierilor efectuate în dosarul “falşilor” avocaţi din Baroul Bota, au emis şapte mandate de arestare pentru 24 de ore pe numele a şapte inculpaţi din dosar acuzaţi de „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni”, „înşelăciune”, „exercitarea fără drept a profesiei de avocat”, „folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, a denumirilor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat”, reţinându-se iniţierea unei asocieri şi aderarea la aceasta în vederea săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat, de folosire fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi de înşelăciune precum şi inducerea în eroare a mai multor părţi vătămate prin prezentarea cu calitatea nereală de avocat. Dintre cei şapte inculpaţi a fost adus în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă doar fondatorul Baroului Bota, Pompiliu Bota. Insă, judecătorii suceveni nu au admis propunerea procurorilor luând o decizie mai puţin coercitivă cea de a-i interzice lui Pompiliu Bota de a părăsit ţara timp de 29 de zile.
36 de percheziţii efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava
Amintim că vineri, 28 iunie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoriei Suceava au efectuat, în baza unor autorizaţii emise de Judecătoria Suceava, 36 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală faţă de 20 de persoane. La acţiune au participat poliţişti de investigaţii criminale din cadrul IPJ Suceava, sprijiniţi de poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale – IGPR şi ai IPJ Botoşani. Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate în acest dosar, suspectate de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii, au profesat ca avocaţi timp de mai mulţi ani, fără a avea acest drept.
La audierile de la Parchetul Judecătoriei Suceava mai multe persoane, printre care şi Daniela Brânduşa Maxim (foto), decan al Baroului Bota din Suceava. Aceasta le-a spus reprezentanţilor mass – media că nu ştie pentru ce a fost adusă deoarece baroul este legal înfiinţat. Un alt avocat adus la audieri a spus că a ajuns în faţa procurorilor pentru că „ceilalţi nu suportă concurenţa”.
Procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava au început, în urmă cu o lună, urmărirea penală împotriva a cinci avocaţi din Baroul Bota, care sunt acuzaţi că “au acordat în mod repetat asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, contracte de asistenţă judiciară, reprezentare în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, consultanţă şi cereri cu caracter juridic, fără a avea calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii şi folosind fără drept denumirile şi însemnele specifice profesiei de avocat”. Percheziţiile au fost făcute atât la locuinţele suspecţilor, cât şi la sediile declarate drept cabinete de avocatură ale respectivelor persoane. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …