Monday , April 29 2024

28 de echipe de avocați și decani ai barourilor din țară și din Moldova vor participa la “Cupa Bucovinei”,  competiția sportivă anuală de fotbal a avocaților

Baroul Suceava și Asociația “Avocați din Bucovina” organizează în perioada 04-07 mai 2023, la Suceava, competiția sportivă anuală de fotbal a avocaților, organizată sub denumirea “Cupa Bucovinei”.

Competiţia se va desfăşura la Complexul „Civica Sport Center” și la Conacul Domnesc din municipiul Suceava în perioada 05-06 mai 2023.

Festivitatea de premiere şi banchetul organizat în cinstea oaspeţilor vor avea loc în seara zilei de 06 mai, cu începere de la orele 18, la Pensiunea „La Filuţă” din Mălini, județul Suceava.

Programul competiţiei este următorul:

joi, 4 mai, în prezența reprezentanților echipelor, tragerea la sorți a grupelor  în incinta Apropo Cafe

vineri, 5 mai, se vor desfășura meciurile din grupe la Complexul Civica Sport Center și Conacul Domnesc între orele 9-19.

sâmbătă, 6 mai, se vor juca meciurile pentru clasament, pentru etapa superioară, iar seara, banchetul și festivitatea de premiere vor avea loc la Pensiunea ”La Filuță” Mălini începând cu ora 18.

”Programul și invitațiile au fost transmise din timp tuturor decanilor și barourilor din țară și, spre bucuria noastră, au confirmat participarea 28 de echipe și decani ai barourilor din țară și din Republica Moldova”, a declarat avocatul Liviu Mihai, decanul Baroului sucevean.

Vor participa următoarele echipe: Baroul Alba cu 2 echipe, Baroul Argeș, Baroul Bacău, Baroul București cu 3 echipe, Baroul Bihor, Baroul Bistrița, Baroul Brașov, Baroul Brăila, Baroul Botoșani, Baroul Constanța, Baroul Cluj, Baroul Dolj, Baroul Galați, Baroul Gorj, Baroul Iași, Baroul Ilfov, Baroul Maramureș, Baroul Mehedinți, Baroul Mureș, Baroul Olt, Baroul Prahova, Baroul Sibiu, Baroul Suceava, Baroul Timiș, Uniunea Avocaților din Republica Moldova.

”Estimăm că va fi participarea cea mai generoasă de până acum la un astfel de turneu, aproximativ 450 de colegi avocați sperăm să fie prezenți în orașul nostru.

 Asociația Avocați din Bucovina a reușit să organizeze competiția cu sprijinul a numeroși sponsori, firme din Bucovina, precum și cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România, cărora le mulțumim și pe această cale”, au transmis organizatorii.

Transportul invitaților va fi asigurat de TASA INVEST IMOBILIARE, iar asistența medicală de către Crucea Roșie Suceava. Imnul competiției a fost compus de ViKloth și Teodora de la Trupa 9. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …