La 37 de ani a aflat pe Facebook ca mai are doua surori si un frate

 

Un sucevean in varsta de 37 de ani, care a crescut la cresa, casa de copii si apoi la internatul de la fostul Grup Scolar Industrial nr. 2 a aflat, abia anul trecut, ca mai are doua surori si un frate mai mic, toti fiind stabiliti in Franta. Pe mama sa a vazut-o pe la noua ani iar de atunci si pana in noiembrie anul trecut nu a mai revazut-o si nici nu a tinut legatura cu ea. Despre alte doua surori mai mari nu mai stia nimic de vreo sapte ani de zile

Născut într-o familie cu probleme materiale, părăsit de mamă împreună cu două surori mai mari, nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, iar bunica sa a fost nevoită să îl trimită la o casă de copii pentru că nu îl mai putea întreţine. Este pe scurt povestea tristă a suceveanului Bogdan Morariu care nu s-a lăsat învins de viaţă şi a răzbit pe picioarele sale cum a putut mai bine, reuşind să termine, la zi, o facultate şi să se angajeze la o companie de stat. Chiar dacă salariul este foarte mic, îşi face treaba conştiincios de ani de zile, fiind un om modest cu mentalitatea cuiva care a învăţat să se adapteze la condiţii sociale grele. Pentru că a vrut să îşi ajute semenii care au trecut tot prin suferinţe şi diverse privaţiuni încă de mici, Bogdan Morariu a optat pentru a face studii de asistenţă socială, în speranţa că va putea, la un moment dat, să se angajeze în domeniul de care se simte legat foarte mult. Când aproape nu mai spera că poate să se întâmple ceva nou în viaţa sa, ca din senin a aflat că mai are două surori şi un frate despre care până la 37 de ani nu a avut habar.
„Eram cu nişte prieteni pe care îi cunoscusem de la acţiuni de voluntariat. Câţiva erau din Anglia. Am intrat pe un calculator ca să văd ce mesaje am mai primit pe facebook. Am rămas surprins de faptul că erau vreo şapte mesaje primite de la nişte femei care îmi spuneau că sunt surorile mele. Prima dată am zis că era o greşeală, dar am văzut că tot insistă şi am fost curios să văd ce vor. Am fost surprins să constat că ştiau unele date precise despre cine era mama mea, de unde sunt. Am verificat apoi pe actele pe care le aveam, pe certificat şi nu mi-a venit să cred. Timp de o săptămână aproape că nu am mai ştiut ce era cu mine. Eram bulversat total”, a povestit Bogdan Morariu. A aflat că pe surorile sale le cheamă Emilia şi, respectiv, Mariana şi că, de fapt, ele au aflat despre existenţa lui chiar de la cea care i-a dat viaţă. Numai că el nu îşi mai văzuse mama de când era mic, pe la vreo nouă sau zece ani. Surprins foarte tare despre această situaţie, Bogdan Morariu a continuat dialogul cu surorile sale despre care a aflat că locuiesc în Franţa. Au făcut schimb de numere de telefon iar una din surorile sale a dat mai departe numărul său de telefon chiar mamei. „Mama mea, Ana Marieta, le-a spus Emiliei şi Marianei că mai au un frate. Ele m-au căutat pe facebook şi au trimis, la început, la toţi cei cu numele meu un mesaj cum că ar putea să fie rude. Tot aşa, din aproape în aproape au ajuns la mine. Mi-au spus despre mama că încă mai trăia. I-au dat apoi, după ceva timp, numărul meu de telefon şi prima dată când am vorbit cu mama la telefon plângeam amândoi. Mi-a cerut să o iert. Plângea”, ne-a mai spus spus Bogdan Morariu, adăugând că a iertat-o pe mama sa.

A aflat despre mama sa că s-a recăsătorit, după ce a plecat din satul natal – şi că locuia prin sudul ţării, în judeţul Teleorman. Anul trecut, în noiembrie, a fost în satul Băbăiţa, la vreo 40 de kilometri depărtare de Alexandria, ca să îşi vadă mama. A stat acolo vreo trei zile. „Este în vârstă. Are aproape 70 de ani. Este bolnavă cu inima, are hipertensiune. Din noiembrie nu am mai vizitat-o, dar ţin legătura cu ea prin telefon”, a spus Bogdan Morariu. El a spus că a încercat să afle de la mama sa cine este tatăl, dar nu i-a spus. Incearcă să îşi ascundă puţin supărarea.
Despre surorile mai mari cu care ţinuse, totuşi, legătura în adolescenţă, când era la casa de copii de la Liteni – între timp desfiinţată, spune că nu mai ştia nimic de vreo şapte sau opt ani în urmă. Ele au plecat, între timp, prin judeţul Argeş, s-au căsătorit, şi-au întemeiat familii. Bunica lui Bogdan, la care el mergea în adolescenţă, de fiecare dată în preajma Paştelui, în vizită la casa de la Vornicenii Mari, s-a mutat în Argeş, la nişte rude. A aflat când încă mai era la casa de copii de la Liteni că bunica sa murise. A trebuit să se descurce singur. Din când în când mai ţinea legătura cu surorile lui mai mari, dar la un moment dat nu a mai primit niciun răspuns la scrisorile pe care le trimitea. A reuşit să termine, între timp, şcoala profesională – specializarea tehnologia lemnului, despre care spune că a fost mai mult un mijloc de a continua studiile, dar pasiunea sa erau relaţiile sociale şi asistenţa socială.

A continuat studiile liceale iar după ce nu a mai putut sta la Liteni, a locuit ani în şir, până prin 2010, la internatul de la fostul Grup {colar Industrial nr. 2. A îndurat toate condiţiile dificile pe care viaţa i le-a pus în faţă şi a muncit pe la diverse firme de construcţii din oraş, gen Civica sau Muha ca să strângă bani pentru a suporta cheltuielile cu facultatea. In 2006 s-a înscris la Facultatea de Istorie şi Georgafie din cadrul Universităţii „{tefan cel Mare” Suceava, la specializarea „asistenţă socială” şi a absolvit cursurile în 2009. Nici nu terminase încă liceul şi s-a înscris ca voluntar la fundaţia ProTin care avea o colaborare cu o fundaţie din Marea Britanie – Challenge Camp. In fiecare vară, în campingul de la Zamostea, el era unul dintre voluntarii români care, alături de cei din Marea Britanie, ajutau copiii din şcoli speciale sau centre de plasament din judeţul nostru să se simtă un pic mai bine. Numai că nici proiectul de la Zamostea nu a durat „o veşnicie”, iar Bogdan Morariu s-a văzut nevoit să urmeze cursurile de asistenţă socială fără a mai practica ceea ce îi plăcea lui foarte mult. Nici pe la şantiere nu mai simţea că poate să lucreze şi a reuşit să îşi găsească un loc de muncă la Monitorul Oficial, unde din 2006 este curier. Nu câştigă foarte bine, dar în continuare se zbate. S-a mutat de aproape trei ani din căminul unde locuia şi stă cu chirie într-o garsonieră din apropierea gării Burdujeni.
In place vorbească despre cum a continuat viaţa sa după ce a aflat că mai are două surori mai mici. Un zâmbet sincer şi cald îi apare pe chipul brăzdat de o tristeţe adâncă atunci când vorbeşte despre nepotul şi nepoata de soră. Aflase că şi cele două surori ale sale nu au avut o viaţă prea uşoară. Au lucrat ani de zile în Spania, de vreo patru ani s-au mutat în sudul Franţei pentru că acolo se putea găsi mai bine o slujbă, s-au căsătorit, una din surori are o fetiţă şi un băieţel pe care vor să îi înscrie însă la şcolile din Franţa. Una din cele mai interesante noutăţi a fost că, tot în Franţa, locuia şi un frate de-al său mai mic – Gheorghe, de 23 de ani, despre care tot surorile sale mai mici i-au povestit pentru că el nu ştia nimic. In mai, Bogdan Morariu va fi poate şi mai fericit: surorile sale i-au cumpărat un bilet de avion de la Târgu Mureş spre Nisa, Franţa. (Dan PRICOPE)