Tuesday , May 21 2024

Efective sporite și măsuri suplimentare pentru minivacanța de 1 Mai și Paști, anunțate de reprezentanții suceveni ai principalelor structuri ale Ministerului de Interne  

Marți, 30 aprilie, reprezentanții Poliției de Frontieră Suceava, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și ISU Suceava au transmis informări privind acțiunile pe care le vor desfășura structurile Ministerului Afacerilor Interne din județ în perioada minivacanței de 1 Mai și Paști. De asemenea, reprezentanții acestor structuri au făcut recomandări cetățenilor pentru petrecerea în siguranță a acestor zile de sărbătoare. 

Astfel, agent șef Alina Petraru, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, a arătat că în perioada minivacanței de 1 Mai, polițiștii de frontieră suceveni vor acționa zilnic în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, vor desfășura activități de supravegherii și control atât în punctele de trecere, cât și la frontiera verde, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere. Alina Petraru a menționat că în cursul zilei de marți, timpii de așteptare pentru auto-marfare în Punctul de Trecere a Frontierei Siret erau de 30 de minute pe sensul de intrare în România și de 120 de minute pe cel de ieșire din țară. În acest sens, s-au luat măsuri de suplimentare a numărului de polițiști de frontieră, astfel încât să se asigure un control eficient și operativ.

”De asemenea, acolo unde situația o va impune, pentru operativitate, avem în dotare stații mobile care pot fi folosite în vederea efectuării controlului de frontieră. Reamintim faptul că frontiera cu Ucraina este granița externă a Uniunii Europene, sens în care la controlul de frontieră participă și celelalte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la tranzitul de mărfuri. În continuare, se va menține legătura cu autoritățile de frontieră ucrainene pentru gestionarea cât mai eficientă în ceea ce privește procesarea camioanelor. Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor români și străini care doresc să tranziteze frontiera națională în această perioadă, să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei deschise traficului internațional și, totodată, să consulte aplicația trafic online, disponibilă pe pagina de internet a instituției, care afișează timpii de așteptare în punctele de trecere”, a declarat agent șef Alina Petraru.

Simona Sava, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava,  a informat că specialiștii antidrog din județul Suceava au desfășurat în aceste zile, la nivel local, activități de informare și prevenire a consumului de droguri. Activitățile s-au axat în special pe sesiuni de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri, la care au participat personalul angajat din unitățile de cazare, restaurante, terase și baruri.

”Tot premergător acestei minivacanțe, au avut loc o serie de întâlniri cu elevii din clasele a 11-a și a 12-a pentru a le reaminti că cele mai frumoase momente sunt cele pe care ți le amintești a doua  zi. În perioada următoare, la nivel național, vor fi intensificate activitățile, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea consumului de droguri și acordarea de asistență specializată. Recomandăm tuturor să fie atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, mai ales dacă participă la evenimente cu public numeros, să nu consume alcool în exces și nici substanțe psihoactive, să se hidrateze constant cu apă, pentru a putea preveni orice incident nedorit. De asemenea, dacă observați în jurul dumneavoastră persoane care au nevoie de ajutor, nu ezitați să le cereți sprijin specialiștilor aflați în teren. Dacă o persoană urmează un tratament cu medicamente, fie cu prescripție sau fără prescripție medicală, să citească foarte atent prospectul, pentru a se asigura că acesta nu le afectează capacitatea de reacție în combinație cu alte băuturi răcoritoare sau alcoolice. Totodată, sfătuim adulții să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Aceste substanțe afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce poate genera o conduită agresivă în condus, cu depășiri periculoase, creșterea vitezei, nerespectare a unor indicatoare sau marcaje rutiere”, a spus Simona Sava.

Aceasta a reamintit faptul că Agenția Națională Antidrog oferă, gratuit și confidențial, servicii de evaluare, consiliere și asistență specializată în fiecare județ pentru consumul și dependența de droguri.

Sergent major Roxana Iuliana Botezatu, din cadrul Inspectoratului de Jandarm Județean Suceava, a declarat că, în contextul mini-vacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și sărbătorile pascale ortodoxe, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor acționa atât independent, cât și în cadrul dispozitivului integrat de menținere a ordinii publice, având ca misiune principală siguranța cetățenilor. Astfel, jandarmii suceveni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în zona lăcașurilor de cult la care vor fi oficiate slujbe religioase cu prilejul sărbători Învierii Domnului, precum și la manifestările culturale, artistice și sportive care vor avea loc pe raza județului Suceava.

”De asemenea, vom fi alături de cei care vor alege să se bucure de vremea frumoasă în zonele montane ale județului Suceava. În acest sens, le recomandăm să se echipeze corespunzător și să se informeze cu privire la starea drumurilor și la condițiile meteorologice. Pentru ca această minivacanță să fie una fără incidente, Jandarmeria Suceava le recomandă cetățenilor să nu se implice în acțiuni care pot conduce la tulburarea ordinii publice, să manifeste atenție în ceea ce privește asigurarea bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci în zonele aglomerate. În situația în care veți avea nevoie de ajutor, puteți solicita sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmi sau prin numărul unic de urgență 112”, a mai spus sergent major Roxana Iuliana Botezatu.

Comisarul-șef  de poliție Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a transmis că, în această perioadă,  polițiștii suceveni au suplimentat măsurile de ordine, dar și efectivele în teren. Conform acestuia, zilnic, în funcție de dinamica evenimentelor sociale și situația operativă, vor acționa în această minivacanță circa 250-280 de polițiști. Sunt constituite, de asemenea, rezerve de intervenție, iar polițiștii sunt pregătiți pentru abordarea cu obiectivitate și profesionalism a tuturor situațiilor întâlnite în teren.

”Prioritățile în această perioadă sunt prevenirea faptelor cu violență, dar și siguranța rutieră. O atenție sporită este acordată și zonelor montane și stațiunilor turistice. Având în vedere faptul că în această perioadă mulți suceveni, dar și turiști vor fi pe raza județului, sunt pregătite echipe speciale și pe linie de investigare a criminalității economice, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, urmând a se efectua verificări și controale la agenții economici, dar și în piețele care își desfășoară activitatea în această perioadă. Într-un cuvânt, avem dotarea necesară, avem logistică necesară, avem personal suficient și vom fi acolo pentru siguranța sărbătorilor dumneavoastră”, a declarat comisarul șef Ionuț Epureanu.

Maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a informat că pompierii militari suceveni sunt pregătiți și în această perioadă să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor aflate în situații de risc.

”Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor religioase, recomandăm atât preoților, dar mai ales enoriașilor, să urmeze câteva reguli simple, însă foarte importante, care pot salva vieți și bunuri. Astfel, manifestați prudență în utilizarea lumânărilor în noaptea de Înviere, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului. De asemenea, mențineți libere căile de evacuare din biserică și interziceți accesul în interior dacă a fost depășită capacitatea construcției. Atunci când parcați mașinile în vecinătatea lăcașelor de cult, aveți în vedere ca accesul autospecialelor de pompieri sau al ambulanțelor să nu fie obstrucționat. Nu în ultimul rând, recomandăm părinților supravegherea permanentă a micuților, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceștia să utilizeze diferite surse de aprindere sau alte obiecte periculoase care îi pot răni”, a explicat maior Alin Găleată. (O.S.)

Vezi si

Caravana Garfield ajunge la Iulius Mall Suceava! Copiii sunt așteptați de simpaticul motan cu sesiuni foto și multă distracție

Garfield își caută prietenii printre cineaștii prezenți la Iulius Mall Suceava! Simpatica mascotă Garfield vine …