Tuesday , May 21 2024

Dosare penale pe numele a trei șoferi prinși băuți la volan

Trei bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși conducând cu alcoolemii cuprinse între 0,33 și 0,60 mg/lalcoolscop

La data de 9 martie 2017, în jurul orei 02.30 polițiștii din Vicovu de Sus au oprit pe Calea Cernăuți din localita­te au oprit pentru control autoturismul Chrysler condus de Petrică Cornaci, de 28 de ani, localnic, care mirosea a băuturi alcoolice. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoo­lemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

In aceeași zi, la ora 17.40, un echi­paj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pe Calea Bucovinei din localitate autoturismul Opel Astra condus de Vasile Băltuță, de 44 de ani, din comuna Bilca. Soferul mirosea a alcool și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital, în prezența medicului de gardă, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge. Cu ocazia verificărilor făcute asupra documentelor mașinii s-a constatat faptul că asigurarea obligatorie este expirată, bărbatul fiind amendat cu 1.000 de lei, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatri­culare. Totodată, s-a constatat faptul că autoturismul avea ITP expirată, șoferul primind o altă amendă de 1.305 lei. Aces­ta s-a ales și cu un dosar penal pen­tru că a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Tot la data de 9 martie 2017, în ju­rul orei 20.30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit în trafic, pe strada Iacob Zadik din municipiul Rădăuți, autoturismul Volkswagen condus de Florin Codru, de 38 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rădăuțeanul a fost amendat, iar cu ocazia verificărilor făcute în baza de date s-a stabilit că are permisul de conducere reținut din data de 22 decembrie 2016 pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier, alcoo­lemie, fără a avea drept de a conduce. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infrac-țiunii de „conducere pe drumurile pu­­blice a unui autovehicul în timp ce exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”. (D.Z.)

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …