Monday , May 20 2024

Doar cinci unități de învățământ vor monta toalete în containere

Diferența de 24 de școli, care au primit bani pentru a achiziționa aceste containere, vor construi toalete noi sau le vor moderniza pe cele existente 

Conducerea Inspectoratului Şcolar Județean Suceava a primit de la Ministerul Educației, banii necesari pentru amenajarea toaletelor în containere în 29 de unități de învățământ, iar reprezentanții IŞJ au distribuit sumele către primăriile din județ. Se pare că la nivelul Inspectoratului Şcolar s-a întocmit o listă cu 107 unități de învățământ care necesită lucrări de amenajare a toaletelor, iar dintre acestea au fost aprobate lucrări la 76 de școli, pentru ca reprezentanții Ministerului Educației să acorde finanțare doar pentru 29. Aceste containere urmau să fie funcționale din toamnă, dar se pare că managerii unităților de învățământ au preferat să amenajeze toaletele existente cu acești bani și doar în cinci școli vor fi montate containere cu dotările necesare unei toalete, după cum a explicat profesoara Gabriela Mihai, inspector școlar general în cadrul IŞJ Suceava. Aceste toalete vor fi din septembrie la Şcoala cu clasele I-IV Boureni, Gura Humorului, la Grădinița cu Program Normal din satul Țolești, din comuna Forăști, la Grădinița cu Program Normal Nr. 2 din Costișa, comuna Frătăuții Noi, la Şcoala Gimnazială Şaru Dornei și la Şcoala Primară Grigorești din comuna Siminicea.

Reprezentanții IŞJ Suceava vor verifica toate cele 29 de unități de învățământ care au primit bani pentru achiziționarea containerelor pentru a se asigura că elevii vor bebeficia de condiții decente, la începerea noului an școlar. Controalele vor debuta după data de 19 august, unii directori de școli menționând că vor construi toalete sau le vor moderniza pe cele existente. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …