Tuesday , May 21 2024

Căminul Cultural din Măneuți a intrat într-un amplu proces de modernizare

Lucrările se ridică la 1,5 milioane de euro, fonduri obținute prin PNNR. “După modernizare, vom putea organiza evenimente culturale în condiții cât mai bune, mai ales că avem o comunitate păstrătoare de tradiții din generație și generație”, a declarat primarul comunei Frătăuții Vechi, Cristinel Dinu Antemie

Căminul Cultural din Măneuți a intrat de câteva zile într-un amplu proces de modernizare, în baza unui proiect în valoare de 1,5 milioane de euro, obținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat primarul comunei Frătăuții Vechi, Cristinel Dinu Antemie.

Conform edilului, clădirea va fi eficientizată energetic, i se vor schimba acoperișul și planșeul, va fi izolată fațada, va fi montată gresie în sala mare, vor fi schimbate ușile și geamurile, instalațiile electrice și cele sanitare, iar în interior se vor amenaja câteva spații noi.

“Căminul era funcțional, dar arăta destul de rău pe exterior, deoarece nu a mai beneficiat de niciun fel de lucrări de mai bine de 10 ani. După modernizare, vom putea organiza evenimente culturale în condiții cât mai bune, mai ales că avem o comunitate păstrătoare de tradiții din generație și generație. De asemenea, avem și două grupe de copii la Ansamblul Folcloric care își vor desfășura activitatea acolo”, a precizat primarul Cristinel Dinu Antemie.

De subliniat că, odată cu începerea lucrărilor la Căminul Cultural din Măneuți, cele trei grupe de preșcolari care învățau acolo au fost mutate într-un spațiu pus la dispoziție de firma Saturn din localitate.

“În paralel cu lucrările de la Căminul Cultural, vom începe, într-o locație nu departe de aici, construcția unei noi grădinițe în Măneuți, care sperăm, dacă nu în toamnă, măcar în primăvara anului viitor, să fie gata”, a adăugat Cristinel Dinu Antemie, care va candida pe 9 iunie, din partea PNL, pentru un nou mandat de primar al comunei Frătăuții Vechi.

Tot la capitolul învățământ, administația condusă de Cristinel Dinu Antemie a mai făcut un pas important pentru construcția unei creșe în Frătăuții Vechi. Astfel, zilele trecute a fost demarată licitația pentru atribuirea lucrărilor, lucrări în valoare de peste 11 milioane de lei, bani contractați prin Compania Națională de Investiții (CNI). (D.C)

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …