Monday , May 20 2024

Apel Umanitar – Impreună putem salva vieţi!!

 
Patricia Vlad este o tânără în vârstă de 21 de ani, care în urmă cu aproximativ un an şi jumătate a început să acuze dureri puternice în zona braţului drept. Nimic nu prevestea diagnosticul dur ce avea să îl primească în urma unor investigaţii amănunţite: suferea de sarcom Ewing, o tumoare osoasă rară apărută în zona umărului drept. Patricia a urmat calvarul specific bolii: cure de chimioterapie şi radioterapie. Pentru că leziunile din umăr au regresat în urma tratamentelor efectuate, în luna iunie 2014, i-a fost recomandată de către medicii din Turcia intervenţia chirurgicală pentru protezarea umărului cu o proteză din titaniu. Însă costurile acestei operaţii se ridică la aproximativ 20.000 de euro. Deoarece posibilităţile financiare ale familiei sunt reduse, Patricia are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi!
Venind în sprijinul acestei cauze, Asociaţia MAME a obţinut de la ARC Romania şi reţelele mobile partenere aprobarea pentru deschiderea numărului scurt de SMS 8832 pentru acest caz.
Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2014. Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Cosmote şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartelele preplătite în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Numărul este oferit gratuit cu sprijinul Asociaţiei MAME.

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …