Wednesday , May 15 2024

Amenzi de peste 150.000 de lei date de polițiștii suceveni în cadrul acțiunii „Blocada”

Aceștia au organizat nouă acțiuni punctuale și 42 de filtre rutiere, ocazie cu care au dat 501 amenzi în valoare de 155.195 de lei și au confiscat bunuri de 16.753 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au retras opt certificate de înmatriculare 

politie rutiera [800x600]

În perioada 1 – 31 august 2016, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, la nivel teritorial se desfășoară acțiuni preventiv – reactive, la care participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, poliție transporturi, acțiuni speciale, arme, explozivi și substanțe pe­riculoase. În activitățile desfășurate, polițiștii urmăresc prevenirea comiterii de infracțiuni, asigurarea deplasării în siguranță dinspre/către punctele de trecere a frontierei, precum și asigurarea fluenței traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens.
În cadrul acțiunii „Blocada”, în perioada 1 – 7 august 2016, la nivelul județului Suceava au fost derulate nouă acțiuni punctuale și 42 de filtre rutiere, fiind constatate 39 de infracțiuni. Au fost constatate 18 infracțiuni de natură judiciară, 11 infracțiuni la regimul rutier, cinci infracțiuni la regimul armelor și munițiilor și cinci alte genuri de infracțiuni.
De remarcat faptul că, datorită prezenței sporite a efectivelor de poliție în teren, nouă infracțiuni au fost constatate în flagrant. În cadrul acțiunilor derulate au fost găsite și confiscate șase arme neletale și a fost depistat un autoturism furat.
Polițiștii au aplicat 501 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 155.195 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 16.753 de lei. În scopul prevenirii evenimentelor rutiere și impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, au fost aplicate 357 de sancțiuni la OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost reținute 17 permise de conducere: șapte pentru depășirea regimului legal de viteză, trei pentru consum de băuturi alcoolice și șapte pentru depășiri neregulamentare și alte abateri. De asemenea, au fost retrase opt certificate de înmatriculare.
La data de 3 august 2016, la ora 18.09, o echipă mixtă formată din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a oprit pentru control, pe raza orașului Gura Humorului, camionul cu remorcă condus de un tânăr de 29 de ani din comuna Moldova Sulița, care transporta lemn. În urma verificării documentelor de proveniență și însoțire a lemnului, echipa de control a constatat neconcordanțe privind specia, diametrul și sortimentul de lemn transportat, motiv pentru care camionul a fost dus la un depozit din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit faptul că bărbatul transporta ilegal cantitatea de 45,61 mc lemn rotund de esență rășinoase. In acest caz s-a dispus sancționarea contravențională a șoferului cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar lemnul în valoare de aproximativ 12.000 de lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.
In aceeași zi, în jurul orei 10.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Solca și de la Postul de Poliție Arbore a oprit pentru control, pe un drum comunal din comuna Arbore, motoscuterul condus de un minor de 16 ani, din localitate, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal. (D.Z.)

Vezi si

Tâlharul ”Dan Duru”, din Șcheia, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost adus din Germania 

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, marți, că „Dan Duru”, pe numele său Cătălin Gheorghe …