Monday , May 20 2024

Accident cu trei victime produs la Stroieşti, de un şofer care a intrat cu maşina pe contrasens

accident


Ieri, în jurul amiezii, în localitatea Stroieşti a avut loc un accident rutier soldat cu trei victime, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens. Incidentul a avut loc în jurul orei 11.30, când Emilian C., de 65 de ani, din municipiul Suceava, conducea autoturismul Dacia pe DN 17 în localtiatea Stroieşti pe direcţia Suceava – Gura Humorului. Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed, bărbatul a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Opel condus de Victor B., de 35 de ani, din municipiul Braşov. In urma impactului a rezultat rănirea celor doi şoferi şi a Danielei B., de 44 de ani, din municipiul Braşov, pasageră în automobilul Opel. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital, unde au primit îngrijri de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la spital le-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. In acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (C.Z.)

Vezi si

60.000 lei amendă de la Garda de Mediu, în urma unei sesizări privind zgomotul creat de o instalație de uscare a lemnului

Urmare a unei sesizări referitoare la disconfortul creat prin zgomot de o instalație de uscare …