Saturday , May 18 2024

Giorgia Meloni, o fostă fană a lui Mussolini, în pragul preluării puterii în Italia

Favorită pentru a deveni prima femeie în fruntea unui guvern din istoria Italiei, Giorgia Meloni, președinta partidului Frații Italiei (Fratelli d’Italia, FDI), reprezintă o mișcare politică cu un ADN post-fascist, imagine pe care se străduiește să o “spele” pentru a putea câștiga puterea, transmit AFP și Agerpres.


În vârstă de 45 de ani, Giorgia Meloni urcă în sondajele de popularitate, iar partidul său este creditat cu aproximativ 24% din intențiile de vot la alegerile legislative din 25 septembrie, înaintea Partidului Democrat (PD, centru-stânga).
La alegerile legislative din 2018, FDI a trebuit să se mulțumească cu puțin peste 4% din voturi, dar de atunci Meloni a reușit să catalizeze în jurul său nemulțumirea și frustrarea numeroșilor italieni care se declară copleșiți de “dictatele” Bruxelles-ului, de viața scumpă și de viitorul precar care îi așteaptă pe copii.
Deviza ei este “Dumnezeu, patrie, familie”, iar prioritățile sale vizează închiderea granițelor pentru a proteja Italia de islamizare, renegocierea tratatelor europene pentru ca Italia să își recapete controlul asupra destinului său, lupta împotriva “lobby-urilor LGBT” și a “iernii demografice” pe care o traversează țara, unde vârstă medie este cea mai mare din țările industrializate, cu puțin în urma Japoniei. Pe 6 octombrie 2016, a denunțat pe Facebook “înlocuirea etnică în curs în Italia”, pe aceeași linie cu alte formațiuni europene de extremă dreaptă.
“Meloni reprezintă un punct de referință pentru contestație, protest și nemulțumire”, notează Sofia Ventura, profesoară de științe politice la Universitatea din Bologna.
Meloni și partidul său sunt urmașii Mișcării Sociale Italiene (MSI), un partid neo-fascist creat după al doilea război mondial. La 19 ani declara pentru canalul France 3 că dictatorul Benito Mussolini a fost “un politician bun”. Deși trebuie să menajeze o parte din baza electorală care se identifică cu acest trecut, Meloni este conștientă că pentru a câștiga trebuie să mulțumească aripa moderată a familiei sale politice.”Dacă aș fi fascistă, ar spune că sunt”, s-a apărat ea într-un interviu recent acordat revistei britanice The Spectator.
Narațiunea pe care o promovează este “contrazisă de fapte”, estimează cotidianul de centru-stânga La Repubblica, care arată cu degetul către o parte a anturajului și a bazei electorale a partidului, rămasă sensibilă față de rădăcinile sale.
Într-un exercițiu desăvârșit de echilibristică, politiciana italiană recunoaște și astăzi că Mussolini “a realizat multe”, imputându-i în același timp “erorile” comise: legile anti-evreiești, intrarea în război, autoritarismul. În același timp, ține să clarifice că în rândurile partidului “nu este loc pentru cei nostalgici față de fascism, nici pentru rasism și antisemitism”.
Născută la Roma pe 15 ianuarie 1977, Giorgia Meloni a devenit activistă la vârsta de 15 ani în asociații studențești clasificate ca foarte de dreapta, în timp ce lucra ca babysitter sau chelneriță. În 1996 a ajuns să conducă o asociație de liceeni, Azione Studentesca, a cărei emblemă este Crucea Celtică.
În 2006 a devenit deputată și vicepreședintă a Camerei Deputaților. Doi ani mai târziu a fost numită ministru pentru tineret în guvernul premierului lui Silvio Berlusconi.
Frecventează apoi cu asiduitate platourile de televiziune. Tinerețea, spiritul temerar și modul în care se exprimă o transformă într-un bun invitat media. Rezervată până acum în privința vieții private, a înțeles că, cel puțin la fel de mult cât ideile, personalitatea unei tinere drăguțe și blonde într-o Italia încă foarte macho seduce.”Sunt Giorgia, sunt femeie, sunt mamă, sunt italiană, sunt creștină”, le-a spus ea susținătorilor în 2019, la Roma, în timpul unui discurs aprins, devenit celebru. Locuiește cu partenerul său, un jurnalist de televiziune, și are o fiică născută în 2006.
La sfârșitul anului 2012, obosită de disensiunile care măcinau dreapta, a fondat Fratelli d’Italia împreună cu alți disidenți din partidul lui Silvio Berlusconi și a ales opoziția.
Atunci când Mario Draghi, fost guvernator al Băncii Centrale Europene, a format un cabinet de unitate națională în februarie 2021 pentru a scoate Italia din criza sanitară și economică, Georgia Meloni a refuzat să participe.”Italia are nevoie de o opoziție liberă”, a spus ea atunci. În numele acestei libertăți, sinonimă cu suveranitatea, atlantista Georgia Meloni a denunțat încă din prima zi invadarea Ucrainei de către forțele ruse.  (Agerpres)

Vezi si

Premierul slovac Fico își amintește fiecare moment al atentatului asupra sa

Premierul slovac, Robert Fico, îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri …