Wednesday , May 15 2024

Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp, la ieșirea din Fălticeni (FOTO)

Vineri seara, în jurul orei 22.00, un autoturism în care se aflau doi bărbați a ieșit în afara părții carosabile, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Șoldănești, și a lovit un stâlp de electricitate

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Unul dintre cei doi bărbați a fost găsit în stare de inconștiență, echipajele medicale începând imediat manevrele de resuscitare.

Din nefericire, după mai multe zeci de minute în care s-a încercat salvarea sa, persoana aflată în stare de inconștiență a fost declarată decedată de către echipajele medicale.

Cea de a doua persoană a fost monitorizată și ulterior a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

 


Fiind afectat și un stâlp de electricitate, pompierii militari au asigurat măsuri specifice la locul evenimentului.

Foto: ISU Suceava.

Vezi si

Tâlharul ”Dan Duru”, din Șcheia, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost adus din Germania 

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, marți, că „Dan Duru”, pe numele său Cătălin Gheorghe …