Tuesday , May 21 2024

A fost finalizată asfaltarea axului rutier principal al Sucevei. Zilele următoare se vor aplica marcajele

Joi dimineață, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat că s-au terminat lucrările de turnare a asfaltului pe axul rutier principal din municipiul Suceava.

”Chiar dacă lucrarea nu este finalizată in totalitate, nu este receptionată, mai sunt câteva lucruri de corectat, în mare parte aceasta este terminată. Mulțumesc sucevenilor pentru răbdarea de care au dat dovadă, cât s-a lucrat în aceste 3 luni pe timp de noapte”, a declarat primarul Lungu.

Acesta s-a arătat bucuros că a reușit această inițiativă a sa, de asfalta doar pe timp de noapte, declarând că ”și alții s-au inspirat de la noi”.

De asemenea, primarul a mulțumit firmelor de construcții care au lucrat la acest proiect, în mod special firmei SUCT Suceava, care a asfaltat porțiunea de la intrarea in municipiu, de la Cartierul Tinereții din Burdujeni, până la Policlinica Areni.

”În perioada următoare se vor executa si marcajele, mai trebuie cateva zile să se usuce asfaltul turnat”, a mai declarat primarul Ion Lungu. (O.S.)

 

Vezi si

Gheorghe Flutur, prezent la Câmpulung Moldovenesc, la deschiderea Campionatului European al Tinerilor Silvicultori

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat luni la o acțiune de suflet legată …

One comment

  1. Bunul samaritean

    Pentru 10 km de asfaltare au trebuit 3 luni , atunci suntem în “calendar” cu drumurile care se fac în România.” Bravo” firmelor care au realizat aceasta măreață asfaltare! . Pana și chinezii terminau asfaltarea mai repede