Monday , May 20 2024

SUA şi Rusia au ajuns la un acord privind un armistiţiu în Siria

Secretarul de Stat american John Kerry a anunţat duminică faptul că a ajuns înpreună cu omologul său rus Serghei Lavrov la un acord provizoriu asupra condiţiilor unei încetări a ostilităţilor în Siria, adăugând că există în continuare aspecte nerezolvate, relatează Reuters.
kerry-lavrov

S-a ajuns la un “armistiţiu care poate începe în zilele următoare”, a declarat Kerry, la Amman, într-o conferinţă de presă comună cu Nasser Judeh, ministrul iordanian de Externe Nasser Judeh.
Kerry a declarat că a discutat cu Lavrov duminică, anterior, şi că şi-au exprimat speranţa ca preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin să discute, în zilele următoare, pentru a finaliza acest acord provizoriu de principiu, potrivit Mediafax.
Ambele părţi “completează în continuare detalii”, a mai spus şeful diplomaţiei americane.
Ministerul rus de Externe a confirmat, într-un comunicat, că Lavrov şi Kerry au discutat duminică la telefon despre un armistiţiu în Siria.
Moscova a precizat că cei doi au discutat despre condiţiile unui armistiţiu, care ar urma să excludă operaţiuni împotriva unor organizaţii “recunoscute ca teroriste de către Consiliul de Securitate al ONU”.
 

Vezi si

Ciclonul care a devastat zone din Europa ajunge și în România. Vor fi averse, grindină și vijelii

 Meteorologul ANM Mihai Huștiu, a declarat că gradul de instabilitate atmosferică este în creștere și …