Thursday , May 9 2024

Iata cum arata Teo Trandafir la 16 ani

Teo Trandafir (44 de ani), invitata de duminică a emisiunii “Doamne de poveste” de la “Acasă TV”, va vorbi, în premieră, despre frumoşii ani de şcoală, despre părinţi, despre fiica ei adoptată, dar şi despre cel care anul acesta, de ziua ei de naştere, a făcut- o mireasă: Constantin Iosef.
Simpatica Teo îşi începe povestea de viaţă cu laude la adresa femeii care a adus-o pe lume: “Mama mea este o persoană, o femeie-floare, e cineva care ocroteşte, dar cu o putere de neimaginat. Eu nu am ştiut că mama e atât de puternică până când nu am crescut suficient încât să înţeleg ce înseamnă viaţa. Acum stau şi o întreb: «Mamă, cum reuşeai tu pe atunci?»”, s-a confesat Teo Trandafir la filmările emisiunii “Doamne de poveste”, ediţie care fi difuzată duminică, de la ora 16.30. Plină de umor, vedeta şi-a amintit şi de prima poveste de dragoste, din anii de liceu: “M-am îndrăgostit prima oară la Piteşti, bineînţeles în vacanţă, de un prieten foarte bun. Eu eram mai mare cu doi ani şi l-am iubit în tăcere şi am suferit ca un câine, iar mama a profitat de faptul că eu, la vremea respectivă, eram la Brăila, iar dragostea vieţii mele era la Piteşti şi a sperat că o să-mi treacă… La 15-16 ani cât să aştepţi? În două săptămâni eram vindecată”.
Teo Trandafir şi-a dorit foarte mult să aibă şi propria familie. Mai întâi a apărut în viaţa ei copilul – Maia, o fetiţă adorabilă, care are acum 8 ani: “Sunt foarte mulţi oameni care nu înţeleg ce înseamnă adopţia. Un copil adoptat e un copil adorat. Noi ne-am îndrăgostit una de alta pe măsură ce ea creştea, pentru că eu, probabil, nu înţelegeam ce se întâmplă cu copiii”.
Vedeta n-a evitat să vorbească şi despre soţul ei, Constantin, care i-a readus zâmbetul pe buze: “Întâmplarea a fost că pe Facebook m-au anunţat că am prea mulţi prieteni şi că trebuie să şterg din ei. Şi am început să dau delete. La un moment dat, l-am văzut, aveam acolo o prietenă comună. În noaptea de Revelion am vrut să-i scriu, dar mi-a scris el şi apoi şi eu…”.
libertatea.ro

Vezi si

Eurovision. Cele 10 țări calificate după prima semifinală. Moldova a ratat finala

Primele 10 ţări care s-au calificat în finala concursului muzical Eurovision au fost selectate după …