Monday , May 20 2024

USV a scos la concurs 28 de posturi didactice vacante pe perioadă nedeterminată. Aproape jumătate dintre acestea sunt la Facultatea de Medicină

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava organizează un nou concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante în semestrul al II-lea al anului universitar în curs. Etapa de înscriere a candidaților a debutat miercuri, 8 mai, iar termenul limită de depunere a dosarelor este 10 iunie a.c. În total, sunt vacante 28 de posturi didactice pe perioadă nedeterminată, cu mențiunea că se înregistrează un număr record de posturi pentru asistenți universitari, după cum a punctat rectorul Mihai Dimian.

Sunt scoase la concurs trei posturi de profesor universitar – câte unul la Facultatea de Medicină și științe Biologice, la Facultatea de Litere și Ştiințe ale Comunicării și la Facultatea de Inginerie Electrică și știința Calculatoarelor, 12 posturi de asistent universitar, 7 de conferențiar și 5 posturi de șef de lucrări. La acestea se adaugă un post de cercetător în controlul calității produselor alimentare, pentru Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control.

Aproape jumătate dintre posturile scoase la concurs sunt pentru Facultatea de Medicină Suceava, și anume un post de profesor pentru disciplina Farmacie, patru posturi pentru șef lucrări – disciplinele Tehnică dentară, Radiologie și imagistică și Deontologie, trei pentru conferențiari – Biologie, Biochimie și Medicină fizică și balneologie, și două posturi pentru asistenți universitari – Dietoterapie și nutriție și Nursing clinic și general.

Între 12-18 iunie vor fi publicate datele candidaților pe pagina web a universității, urmând ca în perioada 3-8 iulie să fie susținute prelegerile și examenele. Rezultatele definitive, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în data de 17 iulie, iar deciziile de încadrare vor fi emise pe 26 iulie. (O. NUȚU)

Vezi si

Lucian Harșovschi: Noi creșe și grădinițe, spații de joacă, infrastructură sportivă și o nouă bază sportivă, proiecte realizabile, de care se vor bucura toți copiii noștri

Viceprimarul Lucian Harșovschi, candidatul PNL la funcția de primar al Sucevei, a declarat, din nou, …