Monday , April 29 2024

Cand si de ce s-a despartit Ioana Basescu de bossul de la Music Channel

Ioana Băsescu (35 de ani) şi Giovanni Francesco (36 de ani) nu s-au mai afişat împreună din toamna anului trecut. Tot mai multe voci susţin că ei au decis să meargă pe drumuri separate, unul dintre motiveledespărţirii fiind acela că au acordat o importanţă mai mare carierelor lor.
Libertatea a aflat că Ioana Băsescu şi Giovanni Francesco şi-au spus “La revedere”, chiar dacă ei au fost la fel de discreţi în privinţa despărţirii cum au fost în cei cinci ani de relaţie. Separarea patronului Music Channel şi Hit Music Channel de fiica preşedintelui s-a produs în toamna anului trecut. Iar indiciile acestei despărţiri sunt multe: în septembrie, Ioana şi Giovanni au participat la nunta mezinei preşedintelui, Elena, însă el a avut o prezenţă foarte discretă. 20 de zile mai târziu, la cununia religioasă a actualului senator Ciprian Rogojan (Cici de la Sistem), unde a fost toată familia Băsescu, Francesco n-a mai apărut.
În plus, la petrecerea de Revelion, fata cea mare a preşedintelui a venit din nou fără partener. Mai mult, vecinii din satul ilfovean Creaţa, unde Giovanni şi Ioana şi-au amenajat o frumoasă proprietate, susţin că nu au mai văzut-o pe fiica şefului statului din vară. Relaţia dintre cei doi se pare că s-a răcit din cauza lungilor vizite de lucru făcute de Giovanni în Republica Moldova, în Ungaria şi în Slovenia, ţări unde a deschis noi posturi de muzică.
Libertatea.ro

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …