Wednesday , May 15 2024

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Județean Suceava în perioada 24-28 aprilie și au participat peste 270 de elevi din toate județele țării, însoțiți de profesori. Sâmbătă, 27 aprilie, au fost afișate rezultatele finale și a avut loc premierea festivă a câștigătorilor, la Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava.

Reprezentanții județului Suceava au reușit să obțină trei mențiuni. Este vorba despre eleva Daria-Alexa Găitan, clasa a X-a, Colegiul Național ”Ştefan cel Mare”, Alexia Plăcintă, clasa a XII-a, Colegiul Național ”Petru Rareș” și Maria Monica Ursu, clasa a XII-a, de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni.

Echipajul sucevean care a participat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română i-a avut în componență și pe elevii Tiron Alessia Maria (Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului), Solovăstru Georgiana (Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți), Avram Teodora (Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc), Vișovan Cosmin Dumitru (Colegiul Național  Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc), Bogdan Andreea Eliza (Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava), care au fost însoțiți de prof. Pintilei Mihaela, iar profesorii coordonatori ai elevilor sunt Apetri Adriana Alina, Murariu Iulia, Halip Beatrice, Pintilei Mihaela, Cîrstian Gheorghe, Bența Viorica. (O. N.)

Vezi si

Ștrandul Sucevei se deschide imediat ce vremea se va mai încălzi

Primăria Suceava este pregătită să deschidă Ștrandul Ițcani, dar acest lucru nu se va întâmpla …