Wednesday , May 15 2024

Paul Lambrino, fugit din țară înainte de condamnare, a fost reţinut în Malta

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat şi reţinut într-un resort din Malta, acolo unde se afla alături de soţia sa Lia.

Paul Lambrino se afla în vacanţă într-un resort din Malta, împreună cu soţia sa Lia.

În urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta şi pe baza mandatului european emis de România, având în vedere că acesta a fost condamnat la închisoare în dosarul Ferma Regală Băneasa, prinţul Paul Phillipe al României a fost reţinut.

În acest moment el se află la poliție împreună cu soția sa, Lia și urmează să se desfășoare procedurile de extrădare. Potrivit unor surse citate Antena 3 CNN, prinţul Paul Phillipe al României a solicitat timp
pentru a-și angaja un avocat.

Cel mai probabil mâine va fi prezentat instanței de acolo, în primul rând pentru confirmarea mandatului.

Paul de România a fost dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

În 27 iunie 2022, el a fost prins pe stradă, la Paris, iar la verificări a prezentat un paşaport eliberat de autorităţile britanice. Conform G4Media, în luna septembrie, a fost eliberat din închisoare printr-o decizie a Curții de Apel Paris, fiind plasat sub control judiciar.

În 2024, o instanță din Franța a refuzat definitiv să îl extrădeze pe fugarul Paul de România. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că instanța de fond din Franța a respins predarea invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România. Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcție.

Vezi si

Ciolacu: Când am decis să avem coaliția, PNL „cam intrase în mocirlă”

Premierul Marcel Ciolacu, invitat, marți seara, la Digi24, a declarat că speră să nu-l deranjeze …