Friday , May 17 2024

Actrița Julia Ormond l-a dat în judecată pe Harvey Weinstein pentru agresiune sexuală

Actrița americană Julia Ormond a deschis un proces împotriva producătorului căzut în dizgrație Harvey Weinstein, pe care îl acuză de agresiune sexuală, la Curtea Supremă din New York, informează DPA.


Documentele depuse miercuri în instanță includ pe lista acuzaților și Creative Artists Agency (CAA), fosta agenție de impresariat cu care Julia Ormond a colaborat în trecut și pe care actrița o acuză de neglijență și de încălcarea datoriilor sale fiduciare, precum și companiile Walt Disney și Miramax, acuzate de supervizare neglijentă și obstrucționare.
Julia Ormond, care a jucat roluri principale în filme precum “Legends of the Fall” și remake-ul “Sabrina”, afirmă că Harvey Weinstein a agresat-o sexual în decembrie 1995 după un prânz de afaceri la New York, unde cei doi s-au întâlnit pentru a discuta despre un proiect cinematografic.
Ea susține că după ce i-a informat despre acea agresiune pe agenții ei Bryan Lourd și Kevin Huvane, cel din urmă fiind în prezent copreședinte al agenției CAA, cei doi nu au făcut nimic pentru a o ajuta și, în schimb, au avertizat-o și i-au cerut să nu facă publice acele dezvăluiri.

Bryan Lourd și Kevin Huvane nu se află pe lista acuzaților din acest proces. Totuși, numele lor sunt menționate de mai multe ori în plângerea depusă la tribunal.
“Bărbații de la CAA care au reprezentat-o pe Ormond știau despre Weinstein. Erau la curent și angajații lui Weinstein de la Miramax și Disney. În mod cinic, niciuna dintre aceste companii proeminente nu a avertizat-o pe Ormond în legătură cu faptul că Weinstein avea un istoric în ceea ce privește agresarea femeilor, pentru că el era prea important, prea influent și le ajutase să facă prea mulți bani”, se afirmă în documentele depuse în instanță.

“Harvey Weinstein neagă categoric acuzațiile formulate împotriva lui de Julia Ormond și este pregătit să se apere cu fermitate. Acesta este încă un exemplu de plângere depusă împotriva domnului Weinstein după trecerea mai multor decenii, iar el este încrezător că dovezile nu susțin acuzațiile doamnei Ormond”, a declarat avocatul celebrului producător, Imran H. Ansari.
Reprezentanții companiilor Disney și CAA nu au putut fi contactați de DPA pentru a face declarații pe această temă.

Harvey Weinstein, în vârstă de 70 de ani, ispășește în prezent o pedeapsă de 23 de ani într-o închisoare din New York, unde a fost condamnat în 2020 pentru agresiuni sexuale comise asupra altor femei. În februarie 2023, el a fost condamnat și la 16 ani de închisoare pentru violarea unei femei într-un hotel din Beverly Hills în 2013.
Julia Ormond a putut să deschidă acest proces în virtutea Adult Survivors Act, o lege adoptată în statul New York în 2022 după apariția mișcării  MeToo. Legea stipulează o “fereastră” judiciară de un an pentru deschiderea unor procese de către supraviețuitorii agresiunilor sexuale comise asupra lor după ce au împlinit vârsta de 18 ani și indiferent de momentul producerii acestora. (Agerpres)

Vezi si

Sharon Stone și Liam Neeson cer ca lui Kevin Spacey să i se permită să revină la actorie

Sharon Stone, Stephen Fry și Liam Neeson cer ca lui Kevin Spacey să i se …