Sunday , May 22 2022

Tag Archives: sentinta

Şerban Huidu, condamnat la PATRU ANI DE ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost condamnat, joi, la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru accidentul produs în octombrie 2011. Sentinţa Curţii de Apel Braşov este definitivă. Astfel, magistraţii Curţii de Apel au majorat pedeapsa primită de Huidu în iunie 2012, de la doi ani şi şase luni de …

Mai mult »

Fotbalist de la CFR Cluj, condamnat la 6 luni de inchisoare pentru ca a condus baut

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au menţinut condamnarea lui Ioan Hora (24 de ani), mijlocaşul lui CFR Cluj, dispusă de Judecătoria Cluj, la pedeapsa de 6 luni de închisoare cu suspendare condiţionată pe 2 ani, pentru conducere sub influenţa alcoolului pe drumurile publice. Ioan Hora a scăpat doar de pedeapsa …

Mai mult »

Motivarea sentintei in cazul Nastase: A trebuit dat drept exemplu negativ

Potrivit motivării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la sentinţa dată lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii, “pedepsele aplicate au menirea să–i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice sau să angajeze activităţi, dincolo de limitele legii, …

Mai mult »

Instanta a hotarat ca Piturca este tatal copilului Vicai. Vezi ce pensie alimentara uriasa are de platit selectionerul

Judecătorii de la Buftea au decis, vineri, că fiul Victoriei Blochina, Edan, în vârstă de 5 ani, va purta numele tatălul său, Victor Piţurcă. Instanţa a mai decis ca Edan să primească din partea selecţionerului României o pensie alimentară imensă, de 39.389 de lei lunar, anunţă Libertatea. Victoria Blochina, fosta …

Mai mult »

DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali – 8 ani, Borcea – 7 ani, Copos – 5 ani, MM Stoica – 4 ani CU EXECUTARE

Condamnări pe bandă rulantă în dosarul transferurilor. Cristi Borcea a fost condamnat la 7 ani de închisoare, George Copos la 5 ani de închisoare. De asemenea, Jean Pădureanu a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru înşelăciune. Deciziile nu sunt definitive, putând fi atacate cu recurs. Curtea …

Mai mult »

NUP pentru Petru Mircea in cazul mortii Madalinei Manole

Cazul ,,Madalina – moarte suspecta”, ia o noua turnura, prin decizia de azi a Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, care a dispus neinceperea urmaririi penale ,,în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzute şi pedepsite de art. 174 din C.p., întrucât decesul numitei MIRCEA MAGDALENA ANCA nu a …

Mai mult »

“Cand te plictisesti, mintea iti debiteaza fel de fel de infractiuni, astfel ca nici gratiile nu te pot impiedica”

Aceasta este declara]ia dat\ de escrocul Ovidiu Rusu `n fa]a judec\torilor [i consemnat\ `n motivarea instan]ei n magistra]ii Tribunalului Suceava au specificat `n motivare c\ individul care s-a dat drept pre[edinte al Cur]ii de Apel are mijloace intelectuale “mai deosebite”, scopul lui principal `n comiterea infrac]iunilor fiind acela de a …

Mai mult »

Sentinta in cazul medicului lui Michael Jackson: patru ani de închisoare

Medicul Conrad Murray, găsit vinovat de uciderea involuntară a cântăreţului Michael Jackson – verdictul fiind pronunţat pe 7 noiembrie -, a fost condamnat la patru ani de închisoare, marţi, la Los Angeles, potrivit transmisiunii CNN. Conrad Murray a primit pedeapsa maximă, de patru ani de închisoare, pentru omucidere involuntară. Sentinţa …

Mai mult »

Escrocul din Gherla care promitea slujbe in politia suceveana, multumit de pedeapsa primita

N Petru Rosta[, condamnat la doi ani [i jum\tate de `nchisoare cu suspendare, [i-a retras apelul depus la Curtea de Apel Suceava n la jum\tatea lunii februarie, acesta fusese condamnat la pedeapsa amintit\ de c\tre Tribunal, dupa ce a convins mai multe persoane c\ are influen]\ la Ministerul de Interne …

Mai mult »

Amarildu Rostas – patru ani de inchisoare pentru santaj, sentinta definitiva

N Curtea de Apel Suceava a respins ieri recursul `naintat de acesta [i de complicele s\u – Silviu Croitor, poreclit Huiduma n Amarildu Rosta[, deja aflat `n penitenciar, are de isp\[it patru ani de pu[c\rie, `n vreme ce Croitor a primit un an [i jum\tate de `nchisoare cu suspendare Curtea …

Mai mult »