Monday , April 29 2024

Tag Archives: pensii

Băsescu cere Parlamentului aprobarea urgentă a legilor salarizării, pensiilor, bugetului, OUG 50

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, prin care soliciată aprobarea de urgenţă a legilor privind salarizarea unitară, sistemul unitar de pensii, legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru 2011, precum şi a OUG 50. Conform unor surse din Biroul Permanent al Camerei, …

Mai mult »

Casa Judeteana de Pensii elibereaza ultima serie de bilete de tratament din acest an

Casa Jude]ean\ de Pensii Suceava a `nceput eliberarea ultimei serii de bilete de tratament din acest an (seria 13) cu plecare `n sta]iune `n intervalul 30 noiembrie – 4 decembrie 2010.  Directoarea institu]iei, Camelia Chitul, a declarat c\ pentru aceast\ serie a fost alocat un num\r de 378 de bilete. …

Mai mult »

Sarkozy a promulgat legea de reformare a sistemului de pensii din Franţa

Legea de reformare a sistemului de pensii din Franţa, care creşte de la 60 la 62 de ani vârsta legală de pensionare, a fost promulgată de preşedintele Nicolas Sarkozy şi publicată miercuri în Monitorul Oficial, după ce a fost validată marţi de Consiliul Constituţional. Reforma, considerată de preşedinte drept cea …

Mai mult »

Băsescu a promis FMI că nu promulgă legile privind reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. “Guvernul nu caută soluţii pentru compensarea veniturilor care nu s-ar încasa prin aplicarea …

Mai mult »

Băsescu despre reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor: Tot ce ştiu am aflat din presă şi de la TV

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la Doljeşti (Neamţ) că îşi va exprima opinia cu privire la proiectele de reducere a TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei după ce le va citi, precizând că până în prezent toate informaţiile pe care le are sunt …

Mai mult »

Aproape 70 la sută dintre francezi susţin în continuare protestele împotriva reformei pensiilor

Mai mult de doi francezi din trei continuă să susţină mobilizarea împotriva reformei pensiilor, în pofida penuriei de carburant şi a violenţelor din timpul manifestaţiilor liceenilor, potrivit unui sondaj al BVA difuzat vineri de televiziunea Canal Plus. O proporţie de 69 la sută dintre persoanele chestionate aprobă “grevele şi manifestaţiile” …

Mai mult »

Neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei va reduce veniturile bugetare cu 700 milioane lei

Neimpozitarea pensiilor cu o valoare sub 2.000 de lei, votată marţi de Parlament, ar avea un impact bugetar de cel puţin 700 milioane lei ( 165 de milioane euro), venituri neîncasate din aplicarea cotei unice pe fondul de pensii aferent categoriilor valorice între 1.000 şi 2.000 de lei pe lună. …

Mai mult »

Cum să plăteşti pensii cu 3,6 milioane salariaţi în minus şi 2,2 milioane pensionari în plus?

În ultimii 20 de ani, România a pierdut 3,6 milioane de salariaţi, dar a câştigat 2,2 milioane de pensionari, ceea ce înseamnă că 3,6 milioane de oameni nu mai contribuie la buget, dar alţi 2,2 milioane vin cu cereri, scrie Ziarul Financiar. Preşedintele Băsescu a criticat această stare de fapt, …

Mai mult »

Generatia “nu ne vindem tara” culege pensiile economiei de piata “originale”

Genera]ia care la începutul anilor ’90 îmbr\]i[a sloganul “nu ne vindem ]ara” [i pl\tea pensii de 35% din salariile de atunci este dup\ 20 de ani nemul]umit\ c\ statul [i economia nu mai pot s\ sus]in\ pensii ajunse la jum\tate din salariul mediu, de[i dou\ milioane de români lucreaz\ în …

Mai mult »