Wednesday , November 30 2022

Băsescu despre reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor: Tot ce ştiu am aflat din presă şi de la TV

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la Doljeşti (Neamţ) că îşi va exprima opinia cu privire la proiectele de reducere a TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei după ce le va citi, precizând că până în prezent toate informaţiile pe care le are sunt din presă.
Traian Băsescu a evitat să spună dacă va promulga legile, declarând că nu le-a citit pentru că încă nu le-a primit.
“Tot ce ştiu am aflat din presă şi de la televizor”, a spus preşedintele care a precizat că atunci când le va primi, le va citi şi îşi va exprima opinia.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24 la sută la 5 la sută pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.
Tot marţi, Camera Deputaţilor a adoptat o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că “venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”.
Pentru ambele proiecte, Camera este forul decizional, iar legile urmează să fie transmise preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că îşi asumă greşeala privind votarea de către PDL a celor două proiecte de lege.
“A fost o confuzie pe care mi-o asum”, a precizat Toader.

Vezi si

Întrevedere Aurescu – Kuleba. Oficialul român cere Ucrainei să recunoască inexistenţa aşa-zisei “limbi moldoveneşti”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, …