Sunday , May 5 2024

Tag Archives: Suceava

Un individ beat a intrat cu un Audi într-un parapet de pe marginea drumului, la Argel. Mașina nu avea numere de înmatriculare

Luni, 15 iunie, ora 01.29, un echipaj de poliție din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizat prin 112 despre faptul că pe DJ 176, pe raza localității Moldovița  a avut loc un  eveniment rutier, iar la fața locului nu este prezentă nici o persoană. P. Lucian, de …

Mai mult »

Un puștan de 16 ani, prins după o scurtă urmărire la volanul unei mașini, la Verești

Politie, masina, Obiectiv

Luni, 15 iunie, la ora 02.45, polițiștii din cadrul SPR 2 Ipotești au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire în trafic a autoturismului marca VW PASSAT care circula pe D.J. 290 Verești, care nu a oprit. După urmărirea acestuia pe o distanță de circa 600 de metri, autoturismul a …

Mai mult »

Trei algerieni care au intrat ilegal în țară, prinși la Falcău

Luni, 15 iunie, în jurul orei 05.40, polițiștii de frontieră au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, județul Suceava, trei cetățeni străini, care se deplasau, pe jos, spre interiorul țării. Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost …

Mai mult »

CSU Suceava își securizează poarta cu un fost campion național

Ştefan Grigoraș (29 de ani) este cel de-al șaptea transfer anunțat de echipa locală de handbal în această vară. “Prin experiența și pasiunea mea pentru handbal doresc să aduc un plus echipei și mulțumesc staff-ului pentru oportunitatea acordată”, a declarat noua achiziție a celor de la CSU Suceava CSU Suceava …

Mai mult »

63 de imbolnaviri COVID in judetul Suceava in ultimele 24 de ore, un sfert din cazurile raportate in toata tara. Si o veste buna: niciun deces

spital, COVID, pacient, Obiectiv

63 de cazuri de infectare cu coronavirus anunta autoritatile la Suceava, in ultimele 24 de ore, un sfert din cele raportate la nivel national. Judetul nostru inregistreaza un bilant de 3.808 imbolnaviri. Cresterea este ingrijoratoare, daca ne gandim ca ieri Grupul de Comunicare Strategica raporta doar 4 cazuri noi, iar …

Mai mult »

214 pacienti COVID se afla astazi in spitalele din Suceava si Radauti. 3.170 de suceveni sunt declarati vindecati

coronavirus, Obiectiv, cazuri, Suceava

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați marti, 16 iunie 460 pacienți, și anume 139 pacienți Covid-19 și 321 pacienti nonCovid,  iar în secția ATI sunt internați 11 pacienți. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 75 de pacienți Covid, conform cifrelor furnizate de …

Mai mult »

209 suceveni infectati cu coronavirus sunt internati. Numarul bolnavilor COVID creste constant la Spitalul Municipal Radauti

test, depistare, coronavirus, Obiectiv, Suceava

În ultimele 24 de ore au fost internate in Spitalul Județean 6 persoane diagnosticate cu Covid-19 si externate 8 persoane, a anuntat luni Prefectura Ssuceava. Aceasta informare a autoritatii judetene transmisa astazi difera de cea primita de presa de la Grupul de Comunicare Strategica, unde suntem anuntati ca in ultimele …

Mai mult »

Cenușă, pădurarul care acum câteva luni spunea că a fost bătut de mafioții lemnului, prins făcând contrabandă cu țigări

Răzvan Cenușă, un pădurar de la Ocolul Silvic Moldovița care anul trecut, în octombrie, a susținut că a fost bătut și amenințat cu moartea de un om de afaceri aflat în legături cu mafia lemnului, a fost prins zilele trecute făcând contrabandă cu țigări. Cenușă, devenit un fel de vedetă …

Mai mult »

Scade numărul pacienților COVID internați la Spitalul Județean: 128 duminică, față de 145 anunțați sâmbătă

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 451 pacienți, dintre care 128 pacienți Covid-19 (față de 145 anunțați sâmbătă) și 323 pacienti nonCovid. În Secția ATI din cadrul acestui spital sunt internați un număr de 13 pacienți, din care  5 pacienți …

Mai mult »

Doar 7 cazuri noi de imbolnaviri COVID la Suceava, dar crestere alarmanta in tara: 320 de infectari in ultimele 24 de ore si 16 decese

Doar 7 cazuri noi de imbolnavire cu COVID-19 raporteaza autoritatile duminica, 14 iunie, in judetul Suceava, pentru ultimele 24 de ore, numarul total de cazuri ajungand la 3.741. 320 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore și au fost raportate 16 decese. …

Mai mult »