Saturday , April 27 2024

Tag Archives: datorii

Ministrul Sănătăţii a început să DEMITĂ manageri de spitale

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a început să demită managerii de spitale care acumulează datorii. În urma analizelor şi evaluărilor trimestriale ale managerilor unităţilor sanitare cu paturi din subordine, MS informează că cinci dintre aceştia au înregistrat arierate, timp de trei luni consecutiv, respectiv cei de la Spitalul Clinic Judeţean de …

Mai mult »

FRF a decis o chimbare RADICALĂ de REGULAMENT privind licentierea cluburilor

Federaţia Română de Fotbal nu va mai ţine cont de datoriile pe care le au cluburile la bugetul de stat în criteriile de acordare a licenţei, începând cu sezonul următor al Ligii I, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul sistemului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru. “În …

Mai mult »

Modificari privind penalitatile datorate statului

Legea nr. 267/2013 privind aprobarea OUG nr. 50/2013 referitoare la reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată pe 14 octombrie 2013 în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că penalităţile la stat sunt calculate DIFERIT de acum. Una dintre cele mai importante reglementări a fost cea referitoare la penalitățile de întârziere, …

Mai mult »

Incepe executarea silită a datornicilor la întreţinere şi vin condiţii mai aspre pentru acordarea ajutoarelor la încălzire

Administratorul special al societăţii sucevene de termoficare, Ovidiu Dumitrescu, a anunţat că pe rolul instanţelor de judecată sunt deja 74 de procese cu 47 de asociaţii de proprietari u acolo unde s-au obţinut executări silite şi nu era ce executa s-au introdus cereri de înfiinţare a popririlor la datornicii debitorului, …

Mai mult »

Tăierea apei calde s-ar putea produce cu patru zile mai devreme în Suceava, decât s-a anunţat iniţial

Deşi datoria populaţiei Sucevei la Termica a ajuns la 17,6 milioane de lei, Ion Lungu a spus că nu sunt motive de bucurie şi că scăderea debitului este aparentă pentru că, de fapt, în august nu a fost furnizată apă caldă iar plăţile făcute în lunile de vară au fost …

Mai mult »

Suceava riscă să rămână din nou fără apă caldă pe 10 septembrie

La aceea dată va trebui achitată suma de un milion de lei de către Termica la E.On iar, în caz contrar, va fi din nou sistată furnizarea gazului metan. Primarul Ion Lungu a făcut un apel la cetăţeni şi la asociaţiile de proprietari, la rândul lor, să facă un efort …

Mai mult »

Vom avea apă caldă începând de vineri, doar dacă Termica găseşte bani pentru plata datoriilor la gaz

Datoria pe care Termica ar trebui să o achite la E.On era de circa şapte sute de mii de lei, potrivit directorului Ovidiu Dumitrescu situaţia nu era clarificată, ieri şi se aşteptau încasări suplimentare de la asociaţiile de proprietari . Din punct de vedere termomecanic, cele 18 lucrări de reparaţii …

Mai mult »

Primarul Lungu pregăteşte dublarea schemei de la compartimentul de executări silite din Primărie

 “De la data de 1 septembrie vom începe, aşa cum am promis, o activitate mai intensă pentru recuperarea datoriilor. Mă voi implica personal”, a declarat Ion Lungu  Primarul municipiului Suceava a reiterat, ieri, intenţia sa de a dubla structura care se ocupă de executările silite din cadrul aparatului adfministraţiei publice …

Mai mult »