Wednesday , May 15 2024

Tag Archives: buget

Ponta si Chitoiu s-au intalnit cu Basescu la Cotroceni, pe tema bugetului

Premierul Victor Ponta a participat, miercuri, la o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. La întâlnire a luat parte şi Daniel Chiţoiu. Şedinţa de Guvern programată pentru astăzi, însă, a fost devansată cu mai bine de trei ore. Potrivit unor surse oficiale citate de MEDIAFAX, de la sediul …

Mai mult »

Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar

Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Simon O’Connor.   “Sperăm că se va putea ajunge la un acord în România cât mai curând posibil şi …

Mai mult »

Bugetul pe 2014, adoptat. Ponta: "Este un buget care nu prevede tăieri"

Parlamentarii au adoptat, miercuri, bugetul de stat pentru 2014, cu 346 de voturi “pentru”, 49 “împotrivă” şi 7 abţineri. În discursul susţinut în faţa Parlamentului, Ponta a spus că bugetul a fost adoptat într-un termen atât de scurt pentru că nu prevede tăieri. Proiectul legii bugetului de stat și proiectul …

Mai mult »

Intalnire Basescu – Ponta pe tema bugetului, la solicitarea premierului

Prim-ministrul Victor Ponta i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care îi solicită acestuia o întrevedere în care să discute modalităţile de deblocare a situaţiei generate de refuzul şefului statului de a semne memorandumul încheiat între guvernul român şi Fondul Monetar Internaţional. Presedintele l-a invitat pe premier astazi la …

Mai mult »

Preşedintele Băsescu convoacă şedinţă CSAT. Ponta nu participa

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, marţi, în şedinţă. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa va începe la ora 15:00. Președintele României, Traian Băsescu, va participa, marţi, la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării, informează Administraţia Prezidenţială. Întrunirea va începe la ora 15:00. “Pe ordinea de zi a şedinţei …

Mai mult »

Băsescu: Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, retrimit la Parlament bugetul

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni. Declaraţiile lui Băsescu: Rar mi-a fost dat să decid a ţine o conferinţă de presă cu cifre, dar e singurul argument care mi-a rămas. Va trebui să suportaţi o declaraţie de presă grea. Totul porneşte de la conferinţa premierului de …

Mai mult »

601 milioane lei, bani alocaţi judeţului în 2014 prin legea bugetului de stat

Suma este mai mare cu 6,5% faţă de anul trecut. “Este o creştere destul de mare, care reflectă şi atenţia guvernului USL pentru Suceava”, consideră preşedintele CJ, Ioan Cătălin Nechifor. Sunt bani alocaţi pentru terminarea şoselei de centură a Sucevei dar şi pentru reabilitarea DN 29 Suceava Botoşani Proiectul Legii …

Mai mult »

Victor Ponta: Dacă Băsescu respinge bugetul, nu putem indexa pensiile

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că dacă preşedintele Traian Băsescu va respinge proiectul de buget pentru 2014, aşa cum a declarat, pensiile nu vor putea fi indexate în 2014, iar salariile profesorilor nu vor putea fi mărite. Primul ministru Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la …

Mai mult »

Buget 2014. Mai putini bani la Sanatate, Cultura, Justitie si Interne

Ministerele Educatiei, Muncii si Transporturilor se numara printre institutiile care vor primi mai multi bani de la buget, in timp ce bugetele ministerelor Justitiei, Internelor si Sanatatii vor fi taiate, conform proiectului de buget pentru anul 2014. Proiectul, publicat pe site-ul Ministerului de Finante, urmeaza sa fie discutat joi in …

Mai mult »

Victor Ponta: Guvernul va aproba săptămâna viitoare legea descentralizării şi bugetul pe 2014

Guvernul va aproba joia viitoare, în şedinţă, legea descentralizării şi bugetul pe 2014, urmând ca aceste acte normative să fie transmise Parlamentului, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta. Guvernul va aproba joi, 14 noiembrie, proiectul de bugetul pentru anul viitor şi proiectul de lege privind descentralizarea, urmând ca, foarte probabil …

Mai mult »