Monday , May 27 2024

Patru olimpiade naționale și șase concursuri naționale vor fi organizate în județul Suceava în acest an școlar

Județul nostru va găzdui, pe parcursul anului școlar 2023-2024, patru olimpiade naționale, trei concursuri naționale școlare cu finanțare de la Ministerul Educației și alte trei concursuri naționale fără finanțare din partea ministerului. Elevii care vor obține premii în urma participării la aceste olimpiade și concursuri școlare vor primi burse în anul școlar 2024-2025. Fazele județene ale olimpiadelor școlare ar urma să fie organizate pe 9, 10, 16, 17 sau 23 martie, iar cele mai multe dintre etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2024 se vor desfășura după 20 aprilie, în timp ce altele încep din prima zi de vacanță de primăvară.

Ministerul Educației a aprobat lista competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România în acest an școlar la nivel internațional, național și regional, respectiv lista proiectelor de educație extrașcolare internaționale, naționale, regionale și interjudețene, dar și calendarele aferente. Celelalte calendare vor fi aprobate și publicate ulterior, fiind vorba despre competițiile sportive care ar urma să aibă loc în acest an. Elevii care vor obține premii în urma participării la aceste olimpiade și concursuri școlare vor primi burse în anul școlar 2024-2025.

Fazele județene ale olimpiadelor școlare ar urma să fie organizate pe 9, 10, 16, 17 sau 23 martie, iar cele mai multe dintre etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2024 se vor desfășura după 20 aprilie, în timp ce altele încep din prima zi de vacanță de primăvară.

Județul nostru va găzdui, pe parcursul anului școlar 2023-2024, patru olimpiade naționale, și anume Olimpiada de Limba și Literatura Română pentru liceu, 24-28 aprilie, Olimpiada de Interpretare instrumentală, 25-28 aprilie, Olimpiada de Limba Polonă Maternă, 7-9 martie, și Olimpiada de Creativitate Științifică, 29 mai-2 iunie. De asemenea, trei concursuri naționale școlare cu finanțare de la Ministerul Educației vor fi organizate în județul nostru – Concursul ”Istoria și tradițiile ucrainenilor”, 24-26 mai, Concursul de informatică ”Urmașii lui Moisil”, 30 martie, și Concursul Național de interpretare instrumentală ”Lira de Aur”, în perioada 30 mai-2 iunie, dar și trei concursuri naționale fără finanțare din partea ministerului. Este vorba despre Concursul Național ”Festivalul de interpretare de cântări psaltice și stihuri duhovnicești – Ioachim Ivanov. Cultură și spiritualitate”, organizat de Comunitatea rușilor lipoveni din România, 7-11 august, Concursul național de Fizică, Astronomie și Astrofizică ”Marin Dacian Bica”, care a acut loc în perioada 4-7 ianuarie, și Concursul național de Știință și Tehnologie ”ROSEF”, care va avea loc în luna octombrie.

Etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română va avea loc pe 9 martie. Olimpiada de matematică va avea etapa județeană pe 10 martie, iar cea națională în perioada 9-12 mai la Vaslui. Olimpiada Națională de Istorie, faza județeană, va avea loc pe 16 martie, iar între 27 aprilie-1 mai, la Brașov, este faza națională. Pentru Olimpiada Națională De Geografie, clasele VIII – XII, fazele pe județ se țin pe 17 martie, iar etapa națională se va desfășura între 25-30 aprilie, la Constanța.

Olimpiada Națională de Fizică va avea faza județeană pe 9 martie, iar cea națională între 21-26 aprilie, la Brașov. Olimpiada Națională de Chimie, faza județeană, va fi pe 23 martie, iar faza națională între 28 aprilie-2 mai, la Buzău. Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Biologie este pe 17 martie, iar faza națională va avea loc în perioada 20-25 aprilie, la Sibiu.

Olimpiada de Informatică, etapa județeană, va fi organizată pe 16 martie pentru liceeni și pe 17 martie pentru elevii de gimnaziu, iar etapa națională va avea loc între 22-26 aprilie, pentru gimnaziu, și 23-28 aprilie, pentru liceeni. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

FC Şoimii Gura Humorului a realizat scorul campionatului în Liga a IV-a

Liderul clasamentului a câștigat duminică, pe teren propriu, în fața Bucovinei Dărmănești, cu un neverosimil …