Friday , April 26 2024

Judecătorul Horaţius Dumbravă este noul preşedinte al CSM

N vicepresedinte al CSM a fost ales procurorul George Balan, de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti
Judecătorul Horaţius Dumbravă este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, el fiind ales, vineri, în şedinţa de constituire a noului CSM, cu 15 voturi “pentru” şi trei “împotrivă”, un vot fiind nul.
Procurorul George Bălan, de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, este noul vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, el fiind cu 18 voturi “pentru”, un vot fiind declarat nul.
După ce Horatius Dumbrava şi-a prezentat proiectul de management, membrii CSM s-au retras pentru a decide asupra candidaturii lui Horaţius Dumbravă la şefia Consiliului.
În urma votului, judecătorul Horaţius Dumbravă, preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, a fost ales la conducerea forului, cu 15 voturi “pentru” şi trei “împotrivă”, un vot fiind declarat nul.
Horaţius Dumbravă a cerut tututor membrilor CSM să îşi dea demisiile din funcţiile de conducere de la instanţele şi parchetele unde activează.
El a anunţat că îşi va da demisia de la conducerea Curţii de Apel Târgu Mureş şi că se va suspenda din Uniunea Naţională a Judecătorilor din România.
Potrivit Legii 317/2004, membrii CSM au activitate permanentă în Consiliu, astfel că cei cu funcţii de conducere la instanţe şi parchete erau până acum suspendaţi pe perioada mandatului în Consiliu.
Nicolae-Horaţius Dumbravă a fost ales în noul Consiliu Superior al Magistraturii din partea curţilor de apel, el fiind judecător la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Dumbravă s-a născut în 1 august 1971, este căsătorit şi are doi copii, în vârstă de 16 şi, respectiv, 11 ani.
Din 2009, Horaţiul Dumbravă este preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş. Anterior, el a fost judecător la Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ (din septembrie 2004), la Tribunalul Mureş (noiembrie 2001 – august 2004, Secţia penală), la Judecătoria Târgu-Mureş (ianuarie 2000 – octombrie 2001, specializat în judecarea cauzelor penale).
În perioada iunie 1999-decembrie 2000, Dumbravă a fost prim-procuror al Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, iar din decembrie 1996 şi până în iunie 1999 a fost procuror la Parchetul Judecătoriei Târgu Mureş.
Dumbravă este licenţiat în ştiinţe juridice, promoţia 1996 a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi în filosofie, promoţia 1995 a Facultăţii de Filosofie.
Între anii 1999-2001, Horaţius Dumbravă a fost preparator universitar la Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, în specialitatea drept penal şi drept procesual penal.
Dumbravă este membru fondator al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, membru fondator, preşedinte (martie 2006 – aprilie 2007) al Asociaţiei “Societatea pentru Justiţie” (SoJust), iar în perioada 2003-2007 a fost membru al Asociaţiei Magistraţilor din România – Filiala Mureş.
Noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii s-au reunit, vineri, în şedinţa de constituire, convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
La şedinţa de constituire a forului participă cei 11 magistraţi aleşi ai CSM, respectiv judecătorii Lidia Bărbulescu, Mircea Bucurel Aron, din partea instanţei supreme, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, şi procurorii George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.
De asemenea, la şedinţă participă cei doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM, Victor Alistar şi Corina Dumitrescu, cei trei membri aleşi în Consiliu în anul 2006 pentru un mandat de şase ani, precum şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi procurorul general al României, Codruţa Kovesi, membri de drept ai CSM.
Şedinţa de constituire a noului CSM are loc vineri, la data la care a fost convocată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi preşedintele Traian Băsescu a sugerat, miercuri, amânarea acesteia pe 20 ianuarie, după pronunţarea Curţii Constituţionale în cazul contestaţiei privind validarea listei cu noii membri ai Consiliului.
Şi Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut amânarea şedinţei de constituire a noului CSM, pe motiv că legalitatea validării de către Senat a listei membrilor aleşi şi numiţi ai Consiliului este contestată la Curtea Constituţională iar această sesizare va fi luată în discuţie în 19 ianuarie.
Curtea Constituţională ia în discuţie, în 19 ianuarie, sesizarea a 30 de deputaţi PDL privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului de validare a listei celor 11 noi mambri în CSM.
Concret, PDL a susţinut faptul că judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea – aleşi pentru un mandat de şase ani în urma aleşilor în 2004 (în condiţiile legii de atunci) şi desemnaţi pentru un alt mandat la alegerile din 2010 – nu mai pot exercita un alt mandat
Tot în 19 ianuarie va fi judecată şi sesizarea privind neconsttiuţionalitatea Hotărârii Senatului de validare a lui Victor Alistar şi a Corinei Dumitrescu ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.
Potrivit Legii 317/2004, în termen de 15 zile de la publicarea hotărârilor privind validarea şi alegerea membrilor (din partea societăţii civile-n.r.) Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire.
În 23 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea Senatului de validare a noilor membri ai CSM.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …