Saturday , April 27 2024

Flutur, după validarea candidaturii sale pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean: Sunt omul vostru, puneți-mă la treabă!

Miercuri, la Gura Humorului a avut loc ședința Colegiului Director al filialei județene a PNL Suceava, în cadrul căreia au fost validate candidaturile primarilor din toate localitățile județului Suceava.

”Partidul Național Liberal se prezintă la start pentru campania electorală cu  liste complete de consilieri locali, cu o listă completă de candidați la primării și cu listă completă la Consiliul Județean, iar eu mi-am anunțat și am fost validat în unanimitate să candidez la președinția Consiliului Județean Suceava”, a declarat la încheierea ședinței Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava, președinte al Consiliului Județean Suceava.

Acesta a reamintit faptul că Partidul Național Liberal a câștigat 54 de mandate de primar în 2020 și a anunțat că în ultimele săptămâni au fost nouă intrări de noi primari în PNL și trei plecări.

”Au venit primari de la Broșteni, Pojorâta, Mănăstirea Humorului, Marginea, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Brodina, Fântâna Mare, Salcea. Sigur că am avut și trei plecări. Ne prezentăm cu 61 de primari în funcție și foarte mulți candidați tineri pentru funcția de primar”, a spus Gheorghe Flutur.

El a mai arătat că opt femei candidează din partea PNL pentru funcția de primar, cum ar fi la Capul Câmpului, Crucea, Grămești, Ciprian Porumbescu, Gălănești sau Drăgușeni.

Gheorghe Flutur a prezentat și o parte din lista de consilieri cu care se pregătește să câștige un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Suceava. ”În primii 10 de pe listă avem patru doamne. Candidați pentru vicepreședinte al Consiliului Județean pe care îi voi susține sunt Irina Vasilciuc, actualul administrator public al județului Suceava, și Niculai Barbă, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Avem noutăți, personalități importante, tânăra doamnă dr. pediatru Elena Tătăranu, șefa secției de Pediatrie de la Spitalul Clinic Județean Suceava, profesorul universitar dna. Otilia Clipa, un om de renume în Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, avocata Dana Mitrea, un recunoscut avocat în lumea suceveană, sunt doar câteva dintre surprizele pe care le-am pregătit în noua listă de consilieri”, a declarat președintele CJ Suceava.

În ceea ce privește candidatura sa, Gheorghe Flutur a spus că ”merg la drum pentru voi, dragi suceveni, am în suflet, pe buze, în minte, pe tălpile pantofilor, un kilometraj pregătit pentru dezvoltare, pentru bunăstare și pentru siguranța dvs., dragi suceveni. Folosiți-mă, puneți-mă la treabă! Am făcut-o de fiecare dată. Am atâtea lucruri despre care pot vorbi în fiecare sat, pe fiecare uliță, care au fost făcute în perioada mea. Vă rog să mă judecați după fapte și să veniți alături de mine pentru ca Suceava să fie reprezentată cu cinste atât aici, la nivelul județului Suceava, cât și în politica națională. Sunt omul vostru, puneți-mă la treabă!”, a încheiat Gheorghe Flutur mesajul adresat sucevenilor. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …

2 comments

  1. Ar fi bine daca s-ar mai odihni un mandat doua. Fiti mai buni si ingaduiti-i sa ia si el o pauza bine meritata.

  2. Mai ia o pauza ca ai obosit.