Friday , April 26 2024

Învăţătoarea spagara Dana Blându, DEMISĂ de la Şcoala 10 după scandalul cadourilor

dana-blandu

Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale “Maria Rosetti”, din Capitală, a demis-o, vineri, pe învăţătoarea Dana Blându, filmată de un părinte în timp ce solicita cadouri mai scumpe pentru directoarele şcolii şi pentru alţi angajaţi. Decizia Consiliului a fost luată cu unanimitate de voturi şi a venit la o zi după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în contextul anchetei de la Şcoala 10, că fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director.
Tot vineri, un grup de părinţi ai elevilor din clasa Danei Blându depusese la Şcoala 10 o cerere privind înlocuirea cadrului didactic. “Am înregistrat această cerere la secretariat. Am fost foarte mulţi părinţi, dar din păcate nu am avut semnături pe toate exemplarele pentru că vrem să depunem cereri la mai multe instituţii”, a spus femeia care a şi înregistrat-o pe Dana Blându.
Mămica elevei din clasa învăţătoarei Dana Blându a menţionat că era hotărâtă să-şi mute copilul la altă şcoală dacă nu se luau măsuri împotriva cadrului didactic şi că la o mutare similară se gândeau şi alţi părinţi. Femeia a precizat că învăţătoarea nu a pretins niciun cadou special, dar că le-a spus părinţilor “că nu vrea un cadou de grup, ci vrea individual, să vadă cât de mult o apreciem”. “Ne-a spus că de la o altă generaţie a primit un Tissot şi că a trebuit să se aplece asupra acelui copil mai mult”, a precizat mămica.
ISMB s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10, care ar fi cerut părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii. Cercetările inspectoratului în acest caz au început în 6 ianuarie, întrucât personalul din şcoală a fost liber în vacanţa de sărbători, iar angajaţii nu puteau fi chemaţi la serviciu din concediu, conform legii.
Totodată, ISMB a sesizat, în 30 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupuse fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blându.
Reprezentanţii ISMB declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învăţământ.
Inspectorul general şcolar al Capitalei preciza că dacă se dovedeşte că învăţătoarea este vinovată, ea riscă sancţiunea maximă a excluderii din învăţământ.
Dosarul înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie. Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite.
Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi o învăţătoare de la Şcoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.
Părinţii îi reproşează învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.
Potrivit discuţiei surprinse în înregistrarea video, învăţătoarea le reproşează părinţilor că nu au strâns suficienţi bani de cadouri: “Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ!”.
“Eu v-am întrebat: v-aţi organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la patru oameni. Şi am întrebat cui daţi aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Şi cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproşează învăţătoarea părinţilor.
Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie şi susţine că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moşul, învăţătoarea îi răspunde: “Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.
Învăţătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: “Cincizeci de lei de la Moş duceţi spre cele şapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Şapte ori şapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, şapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei şcolii, bibliotecarei şi informaticii …”.
Înrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară şi pentru informatică, învăţătoarea îi răspunde: “Pentru că este în comunitate, doamnă”.
Atunci când părinţii îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: “Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzeşte, nu primesc onoruri, nu mă mută de la ţară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voştri însă o să fie, în schimb, nişte săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.
Învăţătoarea le spune apoi că “următoarea mişcare este de Paşte” şi le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze “unui sistem românesc, balcanic, de stat”.
Aceasta a mai spus că, nici când avea “clasă de ţigani”, nu avea aşa cadouri.
20 de părinţi, audiaţi la poliţie
Poliţiştii Secţiei 6 vor audia aproximativ 20 de părinţi ai copiilor din clasa învăţătoarei de la Şcoala 10 din Capitală, acuzată că cerea bani de cadouri de la părinţi, potrivit unor surse din Poliţie.
Potrivit surselor citate, la sediul Secţiei 6 Poliţie vor fi chemaţi pentru audieri, în zile următoarele, aproximativ 20 de părinţi, pentru ca, în urma discuţiilor cu aceştia, anchetatorii să stabilească dacă învăţătoarea Dana Blându, care a cerut bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai Şcolii nr. 10 “Maria Rosetti”, ar fi primit astfel foloase necuvenite.
La sediul Secţiei 6 Poliţie a venit, vineri dimineaţă, mama unuia dintre elevii din clasa învăţătoarei Dana Blându, urmând ca, în aceeaşi zi, în faţa poliţiştilor să se prezinte şi părinţii altor doi copii.
Audierile la Secţia 6 Poliţie au început joi, când au fost să dea declaraţii femeia care a înregistrat-o pe învăţătoare atunci când cerea bani pentru cadouri şi tatăl altui copil.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …