Friday , April 26 2024

Guvern: Referendumul pentru redefinirea familiei va avea loc pe 6 și 7 octombrie. La ce intrebare vor raspunde romanii

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, că referendumul pentru redefinirea familiei va avea loc pe 6 și 7 octombrie, menționând că este o initiativa a cetatenilor și nu se îndreaptă împotriva minorităților sexuale. Prim-ministrul a făcut apel la partide pentru asumarea unei poziții clare referitoare la revizuirea Constituției in sensul redefinirii familiei.

“În ședința de azi vom adopta actele necesare pentru buna desfășurare a referendumului în forma adoptată de Parlament. Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei, referendumul va fi organizat timp de 2 zile, pe 6 și 7 octombrie. Referendumul pentru redefinirea familiei nu e împotriva minorităților sexuale, asa cum încearcă să speculeze unii, ci este efectul unui demers cetățenescu, iar partidele trebuie să respecte voința cetățenilor. În locul apelurilor la boicotare, ar fi mai firesc dacă partidele și-ar asuma o poziție clară. Partidul pe care îl reprezint a decis să sprijine referendumul. Cer tuturor instituțiilor implicate în organizarea referendumului să dea dovadă de maximă responsabilitate și să demareze urgent acțiunile pentru organizarea acestui scrutin și mă refer la pregătiri de ordin tehnic, organizatoric cât și alocarea sumelor necesare”, a declarat premierul, citat de stirile Pro TV.
Românii vor fi întrebaţi la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunţat după şedinţa de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
El a mai spus că nu se poate ”pronunţa” dacă întrebarea este lămuritoare pentru toţi alegătorii.
”Această soluţie a mai fost luată în calcul şi aplicată la referendumul din 2003. Sunt convins că vom reuşi să ajungem la toţi cetăţenii cu informaţiile”.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …