Monday , April 29 2024

Zendaya, starul din „Dune”, a fost de mică sursa de venit a familiei: “Îmi doresc să fi mers la școală”

Zendaya este vedeta celui mai nou număr al revistei Vogue. Într-un pictorial plin de culoare, actrița de 27 de ani a vorbit despre adolescența trăită în lumea reflectoarelor și despre faptul că a devenit, de mică, principala sursă de venit a familiei sale.

Celebră, iubită și bogată, Zendaya a reușit, până la această vârstă, să bifeze performanțe notabile. A jucat în unele dintre cele mai profitabile pelicule ale ultimilor ani, de la “Spider-Man: Homecoming” la “Dune”. Debutul a venit mai devreme, în producții Disney, așa că a muncit întreaga ei adolescență, scrie peroz.ro.

“Nu știu cât de mult chiar am avut de ales”, a declarat actrița care acum își promovează noul proiect cinematografic, “Challengers”, despre o poveste din lumea tenisului. “Am sentimente complicate când vine vorba despre copii, faimă, a fi în ochii publicului sau a fi un copil-actor. Am văzut o mulțime de cazuri în care aceste lucruri au fost dăunătoare. Cred că de abia acum, adult fiind, încep să-mi dau seama: ‘Ok, stai puțin, am făcut doar ceea ce am știut și asta (actoria-n.r.) este tot ceea ce am știut mereu'”, a completat ea, lăsând să se înțeleagă că regretă că nu a avut parte de o copilărie normală, dar că lumina reflectoarelor i-a adus și beneficii la care altfel nu ar fi putut ajunge, inclusiv o sursă importantă de venit.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Zendaya (@zendaya)

“De abia acum aproape trec prin faza de adolescentă capricioasă, pentru că nu am avut timp să fac asta înainte. M-am simțit de parcă am fost împinsă într-o poziție de adult. Devenisem susținătorul financiar al familiei mele de foarte devreme. Au existat multe inversări de rol și așa am ajuns să mă maturizez” , a mai declarat Zendaya.

Populara actriță, admirată și pentru stilul ei vestimentar și pusă mereu pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete, a mărturisit și că a simțit că trebuie să fie “această ființă perfectă care să fie tot ceea ce are nevoie toată lumea, care să se ridice la înălțimea acelor așteptări”.

“Acum, când am aceste momente în cariera mea, de exemplu, prima dată când sunt protagonista unui film care va fi în cinema, mă simt ca și cum m-am micșorat și nu mă pot bucura de toate lucrurile care mi se întâmplă. Sunt foarte tensionată și cred că asta vine din faptul că am fost un copil care nu a avut ocazia să încerce diverse lucruri. Și îmi doresc să fi mers la școală”, a mai spus starul din “Euphoria”. Zendaya nu a făcut liceul la timp, reușind să meargă și să studieze independent de abia după ce a ajuns în Los Angeles.

foto: Instagram

Vezi si

Nicole Kidman, strălucitoare la ceremonia la care a primit premiul American Film Institute pentru întreaga carieră

Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea …