Saturday , April 27 2024

Scandalul Lasconi nu e gata: Buletinul primăriței USR demonstrează că nu a votat la referendumul pentru familie

Elena Lasconi s-a retras de pe listele USR pentru europarlamentare, unde ocupa prima poziție, după scandalul provocat de declarația sa conform căreia susține familia tradițională și că a votat DA la referendumul pentru familie.

Declarația, făcută la Prima News, a iscat dezbateri aprinse, mai ales că a intervenit și fiica primăriței din Câmpulung Muscel, Oana, care are 31 de ani, trăiește la Paris și e membră a comunității LGBTQ+. Aceasta s-a declarat dezamăgită de votul mamei sale, într-o serie de video-story pe Instagram.

Deși primărița din Câmpulung Muscel a susținut că a votat ”DA” la referendumul pentru familie, o postare a ei din 2019 pare să o contrazică. În fotografia postată pe 26 mai 2019, Elena Lasconi demonstra cu buletinul că a votat la alegerile parlamentare din acel an. De pe spatele buletinului pare să lipsească însă ștampila de la referendumul pentru familie, care a avut loc în perioada 6-7 octombrie 2018.

Postarea a fost distribuită și de sociologul Barbu Mateescu.

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …