Saturday , May 18 2024

Oferta fabuloasa pentru Ciprian Marica din Rusia

Ciprian Marica, atacantul lui Schalke 04, este pe lista de achiziţii a celor de la Krylia Sovetov Samara. Ocupanta locului 14 în prima ligă din Rusia, echipa antrenată de Gadzhi Gadzhiev e dispusă să-i ofere lui Marica un salariu de 2 milioane de euro pe sezon.

Ciprian Marica nu este însă tentat de un transfer, chiar dacă îi este din ce în ce mai greu să prindă un loc în echipa de start a nemţilor, unde a pierdut lupta cu Huntelaar, Teemu Pukki şi Chinedu Obasi.

Românul va deveni liber de contract în vară şi ar putea negocia mult mai bine un viitor contract. Pe lista echipelor care s-au interesat de serviciile sale se află Eintracht Frankfurt, Fortuna Dusseldorf, Parma, Standard Liege, Kuban Krasnodar si Dinamo Moscova, scrie ProSport. Echipa lui Dan Petrecu este club foarte puternic din punct de vedere financiar şi nu ar avea o problemă atât de mare în a-i onora pretenţiile lui Marica, ruşii fiind încântaţi de posibilitatea de a avea un atac format din doi foşti jucători ai lui Schalke (Marica a fost transferat de Schalke pentru a-l face uitat pe Kuranyi, plecat la Dinamo Moscova).

Vezi si

Fotbal. Victorie dramatică pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe …