Friday , May 17 2024

Carl Froch, challanger la titlul lui Lucian Bute

Pugilistul britanic Carl Froch a fost desemnat de către IBF challanger obligatoriu la titlul mondial al categoriei supermijlocie, deţinut de românul Lucian Bute.

Froch acceptase o dublă întâlnire cu Bute, în aprilie la Montreal şi în august la Nottingham, dar Showtime, gigantul media cu care românul mai are contract pentru un meci, a n-a fost de acord să organizeze luptele. Bute a încercat apoi să boxeze cu Froch în afara contractului cu Showtime, dar britanicul a refuzat!

Acum, Froch este obligat de IBF să acepte provocarea lui Bute, în termen de 90 de zile de la data în care va fi anunţat ca challanger oficial, lucru care este de aşteptat să se întâmple mâine.

“Decizia va fi anunţată încă de vineri. Froch a fost plasat în clasament înaintea lui Librado Andrade. Am vorbit cu Lucian Bute şi era extrem de bucuros. A spus că, de data aceasta, Froch nu mai are cum să-i scape”, a declarat pentru ProSport preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.

Teoretic, Froch ar putea refuza să se bată cu campionul mondial, dar asta ar însemna să îşi pericliteze poziţia la IBF.

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …